Dar i-am dat papucii

Ce bine că sunt o tipă rece şi nu-mi pierd minţile după Don Juani. Şi pe lângă răceală sunt şi selectivă – ochiometric. Asta cu selectivitatea ştiu ca va naşte controverse, dar criteriile mele de selecţie sunt în favoarea conchistadorului; nu-i pun beţe în roate. La început. După care urmează lungul şir de probe iniţiatice ca să văd dacă merită efortul de a “cădea în dragoste”. De cele mai multe ori nici nu se pune problema căderii, pentru că el-ul renunţă. Şi uitaţi ce urât îi spune… fall în love … cădere în dragoste. Decădere mai bine spus.

Ca să nu vă întrebaţi de ce această introducere din ţara trolului, vă spun doar că e o constatare în urma sondajelor sub acoperire pe care le-am aplicat masculilor. Încă nu mi-e clar cum oamenii se pot îndrăgosti la prima vedere, sau la a 10-a vedere, nu ştiu de ce nevoia e mai puternică dorinţa, de ce soluţia e cheia nevoii şi de ce eu sunt insensibila. Eu nu vreau să cad în dragoste, eu vreau să mă îndrăgostesc. Dar nu anul acesta că aşa mi-am propus la început, punctul 25: Să nu mă îndrăgostesc. 

Nu vreau să aduc în vedere faptul că sunt o persoană dezechilibrată şi extrem de extremistă. Extrem. Peste măsură de schimbătoare în defavoarea curentului şi a vântului. Destul însă cât să-mi pierd echilibrul interior şi să cad de pe sârmă.

Excitarea şi extazul zilei de miercuri şi joi nu aveau cum să se termine decât rău şi în fundul puţului. Asta pentru că subconștientul e mai puternic decât propria-mi superficialitate. Da, sunt rău. Sunt în puţ, puţul a ajuns să facă gaură la celălalt capăt al pământului, iar eu nu fac nimic ca să ies la suprafaţă. Nu mă ajută nici alcoolul, nici cafeaua, nici forţarea-mi de a comunica, nimic. Dar îmi va trece. Trebuie să fac loc pentru alte stări. 

Vineri. M-a prins răceala după dezbrăcarea aventuroasă din timpul săptămânii. Simptome specifice: năsolire, durere acută de gât şi indispoziţie de zile mari. Deşi mă simt nu foarte bine, ies din casă la o plimbare cu picioarele de 8 km prin oraş, în speranţa de a-mi recupera starea de extaz şi încântare, însă nu durează mai mult de câteva momente, până ajung norii să acopere soarele şi inclusiv pe mine. 

Sâmbătă am plecat într-o excursie. Să nu mă întrebaţi unde am fost şi ce am făcut pentru că nu ştiu. Pur şi simplu nu-mi amintesc. Am fost în lumea mea, extrem de necomunicativă încât am stârnit suspiciuni şi întrebări în jurul meu: "Ce se întâmplă cu Ruxi?" "Nimic. Rux e tristă, nu ştie din ce cauză şi nu vrea să vorbească". Am ajuns acasă către seară, după care am început pregătirea pentru cowboy and indian party. M-am "mascat" într-o copiliţă indiancă ce n-a fost integrată în grup, adică fără vopsea pe faţă. Am mers cu o prietenă din Suedia la un pre party, ne-am fericit relativ, căci în nefericirea mea mi-a fost greu, după care am mers la Kroa unde am stat până pe la 2:30, deşi clubul s-a închis pe la ora 2. După nebunia asta am mers la un after party despre care am aflat de la the viking. N-a fost rău. Ideea e că nu am ajuns acasă pentru că era ora 4 jumătate, era frig şi drumul spre casă era extrem de lung, aşa că am fost găzduită la un om drăguţ pe care nu ştiu cum îl cheamă şi nici măcar nu eram prieteni pe facebook până azi. M-am trezit duminică la 9 şi am plecat acasă. Am ajuns mai rău decât o mâţă plouată, spălăcită şi dezintegrată. În plus de asta mă trezesc fără internet. 

Duminică tristă, ploioasă, fără mijloc de amuzament, fără chef de lectură. Anost. Am văzut 3 filme, dintre care unul franţuzesc minunat: L'age de raison! E aiurea să nu ai internet când nu ai ceva mai bun de făcut. Am ascultat muzică pozitivă, m-am uitat la filme vesele, am încercat să-mi activez memoria olfactivă să simt mirosuri plăcute, dar nimic. Nu vreau să mă resemnez că sunt rece sau închisă. Vreau să-mi revin şi am s-o fac. Astăzi eram aproape pe punctul de a-mi restabili starea comunicativă într-o discuţie antrenantă cu o prietenă din Slovacia. Dar visul s-a spulberat când am ajuns acasă. Noroc că azi a funcționat netdepentul asta.

Şi da, i-am dat papucii tipului ce mi-a cerut prietenia. Vreţi motive? Iaca lista: 

1. E gemeni. Seamănă prea mult cu fostul meu partener de dans şi nu pot să fiu eu cea care pune botul, în cel mai bun caz pot juca rolul unei prietene confidente.

2. E gemeni - deci are două feţe. Ş-apoi mama mea, care-i gemeni, mi-a zis să nu mă încurc cu gemenii. De asta prefer peştii - adică pe tata. (Ş-acuma tata se fericeşte şi mama o sa intre pe net să-mi zică: "Da, că taică-to te susţine şi-ţi face toate mofturile". Să nu vă certaţi, dapoi mamă dragă tu mi-ai zis să nu mă încurc cu oameni dinăştia)!

3. Dacă e gemeni e afemeiat. Şi în plus de asta are nevoie de atenţie peste măsură. Prea mult pentru o mine tristă. 

4. Îmi plac gemenii, să nu mă înţelegi greşit. Dar nu-mi mai place de el. 

5. Sau îmi mai place şi sunt suferindă?

6. Prietena mea din Suedia mi-a zis atât: "Poţi mai mult".  Şi ţinând cont că e peşte am luat în considerare părerea ei cea adevărată.

7. Noroc 

De câte ori poţi să "cazi în dragoste"?