Sunt o învingătoare. Reușesc întotdeauna tot ce-mi propun: vreau să fiu răcită, în maxim 3 zile sunt cobză, vreau sa nu merg la facultate, nu merg pentru că mă țintuiește voința, vreau să ajung cineva, ajung... pentru că în oglindă mă văd doar pe mine. Am cea mai frumoasă voce pentru că nici măcar umbră de păianjen nu mai viețuiește sub cadă, am cei mai mari ochi pentru că broaștele s-au ascuns acum pe timp de iarnă, zâmbesc cel mai mult pentru că sub calendarul cu măști venețiene nu pot pătrunde să le văd chipurile purtătorilor și... totodată am cea mai mare libertate ... între 4 pereți sunt singura care-mi impune limite. Totul se desfășoară conform regulilor, dar nimeni nu ajunge nicăieri. Ruxandra ordonă, Girafa se supune, Minerva e mintoasă, autoportretul cubist se dezintegrează, iar femeia cu cap de trandafir e ninsă.
Ce mai citesc?
Îl citesc pe Henry Miller şi-a lui capodoperă Sexus. Am trecut de pagina 110 ceea ce e minunat şi totodată extrem de recomandat. Până la pagina 100, scenele sexuale, de-o vulgaritate ieşită din comun m-au fantasmagorizat lingvistic până am ajuns să spun stop. Nu sunt pudică ori fandosită, dar se exagerează niţel. Sex la 68, 75, 83, 90, 92, 95, 100, 109. Astea-s pagini. După ce treci de punctul de foc, ajungi să-l descoperi într-adevăr pe Miller, cu-a lui sensibilitate şi profunzime, într-a lui relație cu Mara devenită Mona (o semi-româncă din Transilvania). Nu poți să citești Sexus fără creion în mână. Nu poți să-l citești în pat - nici nu e recomandabil. Citești Miller cum îl citești pe Huxley - pe scaun, în fund, nu înclinat tare, dar cu picioarele întinse, la căldură, cu ceaiul în stânga, cu batistele de hârtie tot în stânga, cu un creion cu mină subțire în mâna dreaptă şi lumină naturală. Lectura nu se face doar de dragul lecturii. Arta de a citi e la fel ca arta visării cu ochii deschiși. Arta preface hidosul în frumos. În cazul aceasta, mai bine o carte monstruoasă decât o viaţă monstruoasă.
Ce ceai mai beau?
Swiss Rooibos. Pe ăsta mi l-am adus din Elveţia în vară. E aromat, e plăcut, nu are efecte asupra mea. E pur şi simplu apă cu aromă; un fel de eliminator de calciu ca şi toate ceaiurile, de altfel. Mi-am luat şi-un Rooibos de la Demmers, dar nu e aceeași mâncare de peşte, iar aroma nu-mi satisface papilele gustative. Ceaiul ăsta e ceaiul de lectură sau de creaţie. R-bos îmi stârnește imaginația şi inspirația, facilitatea în exprimare şi uşurinţa scrisului. De asemenea şi plăcerea lecturii - plăcerea de a mă citi pe mine. Mi-e greu să mă pun în pielea unui om care nu citește, nu scrie, nu se caută pe sine. Mi-ar plăcea să pot să mă descopăr în piulițe şi termeni științifici, în formule matematice sau schiţe de clădiri imaginare, în măsele de minte sau ficaţi la disecat, în lumi paralele şi câmpuri magnetice. Dar nu. Sunt limitată în propriul meu fel de exprimare: cuvinte, litere, mişcări. Versuri şi muzică lăuntrică. Eu şi tamburina mea.... Eu şi cuvântul... Eu şi mişcarea sublimă a corpului meu. Eu .... în singurătatea adâncă... Eu ...
