Ca să nu mă las mai prejos de alţii (vreau nu vreau tot mă compar) şi ca să îmi duc mai departe snobismul (grav, dar întemeiat) am decis să-mi aleg ca basme principale, sau cel puţin de la care să pornesc, cele cu aurul - Prâslea cel voinic şi merele de aur, Pasărea măiastră (la noi), Pasărea de aur (la norvegieni). Preţios!
Mă învârt într-o lume poleită cu aur, o lume strălucitoare, nevizibilă pentru cei care nu sunt în ea, însă învăluitoare pentru protagonişti. Sunt o mică Prâslea în căutarea adevărului şi croirii unui viitor. Ştiu că sună ciudat să mă numesc Prâlea, dar Ileana Cosânzeana nu sunt. Şi nici măcar una dintre frumoasele Iele ce bântuie poveştile româneşti. Acu să vă explic de ce Prâslea. Ei, era odată un basm cu un împărat care avea trei fete şi suferea că nu are niciun fecior ca să aibă cui să-şi lase împărăţia. Se făcea că în acea perioadă împăratul ducea lupte crâncene cu vecinul lui, iar în toată împărăţia lui nu exista niciun voinic vrednic să răpună vecinii. Atunci fata cea mică se înfăţişează înaintea tatălui său, îmbrăcată în straie bărbăteşti. E o tipă vitează şi e cunoscută drept cel mai voinic de la curte. Pleacă departe, se luptă, toată lumea crede că e bărbat, şi până la urmă chiar ajunge şi se însoară cu o fată de împărat.
Mi se părea absurdă povestea asta. Nu înţelegeam cum o fată poate ajunge băiat.. Bunica îmi zicea că pur şi simplu s-a transformat - ceea ce era greu de înţeles pentru o minte de 5 ani. Acum însă pricep - trăiască travestiile şi sexualitatea în basme. Aş putea aborda şi tema erotismului în basme. Doar că în cazul aceasta aş putea trece de la snobism la obsesie sexuală şi prefer să-mi păstrez inocenţa. Şi Prâslea e un inocent, şi Harap Alb şi chiar şi Greuceanu - oricât de macho i-am considera. La fel şi Alice sau Micuţa Sirenă. În fond, majoritatea basmelor tratează tema pubertăţii şi a sfârşitului imaturităţii. Eu sunt o Alice haotică, cu ambiţie de Prâslea, fraierită ca şi Greuceanu de drăcuşori, suferindă ca şi Ariel că apare mereu o alta care să-mi ia Prinţul.
Viaţa mea asta de la Bo e foarte tihnită. Bântui biblioteca zilnic, caut cărţi pe care le iau acasă şi-mi propun să le sorb în câteva ore, însă oboseala are întotdeauna un cuvânt mai greu decât dorinţa. Weekendul mi l-am petrecut acasă. Buni a fost la Kristiansand şi m-a chemat şi pe mine să merg s-o vizitez pe Ana, însă ea a fost ocupată grav şi n-am reuşit să ne vedem. Am rămas singură în pădurea norvegiană. Spre seară am mers la o petrecere, unde m-am simţit foarte bine. Mi-am făcut prieteni noi, am povestit cu cei de anul trecut, mi s-a spus că trebuie să mă fac negociatoare sau să lucrez într-un domeniu în care să manipulez oamenii (absolut NU), am fost invitată la cafea şi la o cină, iar la plecare 4 masculi, care mai de care mai ne-pe-picioarele lor, s-au oferit să mă conducă acasă, însă am refuzat politicos şi am plecat doar eu şi Rooibos (bicicleta mea). Experienţa de a conduce bicicleta noaptea s-a dovedit a fi mai puţin înfricoşătoare decât săptămâna trecută.
Îmi place să înfrunt întunericul. Mă simt o Dona Iukandia contra întunericului .... sau a morilor de vânt?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu