"Câteodată, îmi doresc să fiu neștiutoare! Îmi doresc să nu mai învăț nimic niciodată. Să fiu o leneșă adevărată, să am o carte de muncă pe care să scrie: Leneșă profesionistă. Să am un phd în lene, dar să-mi fie lene să-l scriu. Și de lene, să-l plagiez ca un premier adevărat! Dar să nu fiu trasă la răspundere. Ș-apoi, tot de lene, să fur lenea altora care ar valora vreo 10 milioane de euro. Și mi-ar plăcea să am o prietenă Bică și-o familie de cocoși alături astfel încât să răspundă ei pentru lenea mea. Pentru că eu, de lene, n-aș ști ce afaceri leneșe a făcut cocoșu cât timp eu, găina, îmi plângeam lenea la Paris cu Bicuța.
Tot din lene se nasc ideile mele leneșe. Din lene vreau să lenevesc. Din lene vreau să putrezesc."
Mi-am scris lenea în timpul sesiunii. Atunci când Udrea era proaspătă la TV cu veștile ei surprinzătoare, când noaptea și ziua de împleteau în încercarea de a mă face pe mine deșteaptă, când Cocoșii încă nu erau reținuți de poliție, Băsescu încă nu ieșise să-i dea papucii public Elenei, iar eu nu luasem cele mai mari note din sesiune din viața mea extraterestră de studentă într-a 11-a sesiune.
Acum nu mai mi-e lene de lene. Acum mi-e bine! Acum mă bucur că nu sunt atât de leneșă pe cum mi-aș dori să fiu când am de muncă. Acum, când sunt liberă de contract - și implicit în vacanță - vreau să-mi cruț lenea și să devin productivă. Evident, când mă îngrop în hârtii mi-aș dori să mă îngrop în plapumă, când am de citit aș vrea să-mi fie stricați ochelarii, să am migrene sau să trebuiască să dau la sapă. Când am de scris un eseu aș vrea să fiu Șuiu să-l scriu în 3 ore ș-apoi să mă pot bucura de viața asta - chit că el nu se bucură așa cum mă bucur eu pentru că acolo la el în Suedia nu-i timp de lene ca la #Ardial.
Am observat că mă mai plâng și eu ca tot omu leneș. Dapoi, cine nu se plânge nu-i om. Cine nu-și dorește să aibă ce n-are, ăla o fi din ceva sectă superioară celei Zenesciene. Dară doamne ajută tuturor ălora care nu știu să se mai și plângă.
Și doamne ajută-i Elenei! Pe cuvânt că mi-e milă de ea. Ce-i drept, dacă a furat, să plătească. Da mie mi-e lene să cred că e așa frăierucă.
Mi-am scris lenea în timpul sesiunii. Atunci când Udrea era proaspătă la TV cu veștile ei surprinzătoare, când noaptea și ziua de împleteau în încercarea de a mă face pe mine deșteaptă, când Cocoșii încă nu erau reținuți de poliție, Băsescu încă nu ieșise să-i dea papucii public Elenei, iar eu nu luasem cele mai mari note din sesiune din viața mea extraterestră de studentă într-a 11-a sesiune.
Acum nu mai mi-e lene de lene. Acum mi-e bine! Acum mă bucur că nu sunt atât de leneșă pe cum mi-aș dori să fiu când am de muncă. Acum, când sunt liberă de contract - și implicit în vacanță - vreau să-mi cruț lenea și să devin productivă. Evident, când mă îngrop în hârtii mi-aș dori să mă îngrop în plapumă, când am de citit aș vrea să-mi fie stricați ochelarii, să am migrene sau să trebuiască să dau la sapă. Când am de scris un eseu aș vrea să fiu Șuiu să-l scriu în 3 ore ș-apoi să mă pot bucura de viața asta - chit că el nu se bucură așa cum mă bucur eu pentru că acolo la el în Suedia nu-i timp de lene ca la #Ardial.
Am observat că mă mai plâng și eu ca tot omu leneș. Dapoi, cine nu se plânge nu-i om. Cine nu-și dorește să aibă ce n-are, ăla o fi din ceva sectă superioară celei Zenesciene. Dară doamne ajută tuturor ălora care nu știu să se mai și plângă.
Și doamne ajută-i Elenei! Pe cuvânt că mi-e milă de ea. Ce-i drept, dacă a furat, să plătească. Da mie mi-e lene să cred că e așa frăierucă.