A part time lover

Îmi place filmul în care joc. Asta pentru că joc Rolul Soarelui - am rolul principal. Și protagonista interacționează cu zeci de oameni zilnic. Scopul: să-și găsească a part time lover. 

Cam stângaci spusă nevoia, dar m-ați înțeles. Ăsta nu-i nici pe departe un anunț matrimonial sau un anunț pentru un casting. E un ruxism. Filmul se anunță a fi dublu intens, dublu trăit, în fond va fi un dublu sau un nimic. Vom vedea. 

Calitățile pionului: un Nebun de alb. Nu supus Reginei, ci opus ei. 

Și de ce zic part time și nu cu normă întreagă? Pentru că doar atât pot oferi. Nu strâmbați din nas. E o ofertă tentantă. E mai bine cu jumătățile, cel puțin ai posibilitatea să te echilibrezi în alte părți dacă nu ți-e pe plac jumătatea. Și dacă stăm bine să ne gândim, oamenii-și caută jumătatea, nu întregul. 

Ce-i drept, nu m-aș chiar considera om. D-asta nici nu-i tare bine de luat în considerare ideea asta - nu e ușor digerabilă. 

Mi-e frică să sufăr din pricina oamenilor... 

Mi-e frică să sufăr...

Mi-e frică să...

Mi-e frică...

Mi-e...

Despre că fac ce-mi place și despre că-i de bine

"E un lucru trist să uiți un prieten. Nu toată lumea a avut un prieten." (Micul prinț)

Mă destrăbălez. Intelectual, firește. Cu mâna stângă pe artera dreaptă (sau invers) pot spune cât se poate de onest (sună mai bine cinstit, nu?) că-mi petrec una dintre cele mai intense, active, incitante, obositoare și pasionale luni din viața mea ruxistă de literistă. N-am crezut niciodată c-am atât de multe resurse, că pot face atâtea deodată, că mă pot divide la infinit, că sunt încrezătoare, că vreau și-mi și reușește. Nu mă vedeam atât de dornică, de organizată, de activă fizic, motivată, concentrată. Mă laud? Firește. V-am spus destul cât sunt de superficială. Sunt optimistă. Excesiv aș zice. E de rău? Nu mai contează. 

Sunt într-o relație. Cu oboseala. Avem cea mai intensă relație din ultimul deceniu. Mă răsfață seară de seară, mă seceră și-mi alină somnul. E ca și cum ai dormi pe-un braț pufos și moale sau fibrat și musculos (după caz), încolăcit în jurul gâtului ca un boa constrictor. Bine, pe mine nu mă încălzește metafora asta a brațelor masculine făcute, d-asta și prefer să nu mă arunc în teoria brațelor, a spațiului în timpul somnului și-a nevoii de libertate. Până la urmă ce e atât de rău în a te iubi mai mult decât o poate face-un mascul care te uită îndată ce și-a găsit o Barbie nouă?!

Mi-e musai să mărturisesc că-s fascinată de ce studiez. Și-mi plac și colegii. Toți. Ș-ăia de la master, ș-ăia de la Studii Europene. Dragi mi-s mie minorii că le funcționează bine mintea. Și mă și impresionează cât de istorizați și economizați sunt. Și eu mă uit ca la un Picasso când ei se dau în bărci cu termeni economici, cu tratate complicate și ani care mie nu-mi spun nimic, în afară de niște numere goale de sens. 

Mai am și o extra relație. Știți doar că sunt pe principiul: Dublu sau nimic. Da, am o relație cu menta. Vine la pachet și-mi suplimentează nevoile. Doar am voie la nevoie. Menta e ca și un amant. Evident, n-aș vrea să uit și de posibilul viitor înlocuitor al mentei care e piperul. Prea complicat? Deloc. Mă pricep la jonglat cu condimentele. Și mă pricep și la negociat. Asta deși n-am reușit să-mi vând motorul unei companii ce n-avea nevoie de mine. Dar dacă nu m-a vrut universul, m-am reprofilat. 

M-am fainificat. În sensul că fac numai chestii faine. M-am utilizat. Și anume sunt utila, nu și uzată. 

"...dacă mă îmblânzești viața mea va fi însorită." (Micul prinț) 

De voie, de nevoie

Nevoia n-are nevoie de reguli. Nevoia își inventează soluția. Nevoia nevrozează. De voie, de ne voie ești soluția căutată. Și atunci n-ai voie să faci totul după voia ta. Pentru că a voi ceva implică și un celălalt, un al doilea sex. Variezi, pariezi, trișezi. Visezi, cutezi, cedezi. Vegetezi. 

Dintr-o septembrie activă m-am transformat într-o octombrie pasivă. Parțial. Permanent. I- și pre- matur a-mi da deja cu presupusul. 

Masterez, studiez, o iau de la capăt. Necesit nevoi, ne-voi, nu-voi, nu voi vrea ce mă rănește. Am orgoliu. Țin la el. La ei. 

Aș vrea foarte mult să gândesc un gând.

Aș vrea să pot spune că-i depresie de toamnă. Nu-i nici depresie, nici toamnă. E un gând negândit și-i cât se poate de vară. Și pentru că toată vara am cântat, acum mă pregătesc de cerșit ca și greierele amețit. Greiere nu-s, dar amețită - cu siguranță. 

În calendarul din 2010 scrie că-s în Norvegia. În calendarul din Norvegia scrie că sunt în prezent. Ori în prezentul prezent nici eu nu știu unde sunt. Pentru că am așteptat atât de mult începutul încât acum mi s-a evaporat dorința, eu m-am secat, iar gândul negândit și-a făcut apariția. Demonii întunericului. Zău, nu-i grav. E doar spaimă pentru că trebuie să mă trezesc în fiecare dimineață la ora 6. Și pe cuvânt că n-am stofă de cocoș. Lolitele preferă după-amiaza. Fetițele adoră soarele timid de apus, răcirea treptată a vremii, adierea adâncă de seară. Aparțin regimului diurno-nocturn.

Și vorba lu' nenea Miller: "Eu mă deștept la viață exact când alții pică de oboseală; săptămâna mea începe cu ziua de repaus a evreilor."