Totalul afișărilor de pagină

vineri, 27 ianuarie 2012

E greşit să... mă urmezi

Am 21 de ani şi sunt studentă. Nu eminenta, nici repetenta. Studentă. Şi mai nou una care se luptă din răsputeri să reuşească ... să se concentreze, să înveţe, să nu doarmă, să nu sucombeze. Pentru că da, e ianuarie, e zăpadă, e frig şi e mintea îngheţată. Îngheţată pe băţ. Atât de bocnă încât n-o topeşte nici căldura ecuatorială. Sunt în sesiune, v-aţi prins? 

Problema nu e că e sesiune... problema e că am ghinion. Că degeaba stau cu critica în faţă, cu romanele citite şi recitite la capu patului, cu interpretări ilustre via net, căci dacă ai o karma negativă, te-ai ... vorba aia... supt. Să nu credem în destin şi semne? Păi de ce n-am face-o? Când mai ai o singură carte de citit şi n-o găseşti la librărie decizi să n-o citeşti, că n-are cum să-ţi pice tocmai aia. Ei, BA DA! Căci în caz că nu ştiţi cine sunt, sunt aia mică şi rea, care are noroc la orice altceva, mai puţin la subiecte la examene, amor, bani şi jocuri de noroc sau nenoroc. :) Dar... şi dacă-ţi pică ce vrei, tot nu-i mare scofală... că tot n-are happy end. Şi-atunci ... ajungi să te întrebi: de ce fac ceea ce fac? De ce vreau să mai fac ceea ce fac? De ce voi ajunge să fac ceea ce fac? De ce nu iau DECIZIA? 

Sunt pe principiul că nota nu reflectă cât ştii. Păi DELOC şi niciodată. Nota nu reflectă munca, dăruirea, înclinaţia spre ceva, capacitatea intelectuală, felul tău de a fi, tu. Nu sunt o fire competitivă... cel puţin nu când e vorba de note. Am fost când dansam ... şi asta numai pentru că depindea de fizicul meu, depindea de totul pe care-l formam cu partenerul, de întregul care a ajuns să se spargă într-o zi, evident, de vară. Şi nu orice zi... ci una caniculară. Întâmplător, tot într-o lună care începe cu I - ironic, nu? 

Nu vreau să-mi închei socotelile cu literatura.

Sunt o modernistă încă în căutarea cuvântului care să mă definească. Care-i cuvântul lui Liz Gilbert? Attraversiamo - let's cross over! Până acum, cuvântul meu a fost Follow me ... se pare că n-a dat rezultate. Pentru că, nu de multe ori, cei ce m-au urmat au făcut-o greşit şi-apoi au regretat... sau am regretat. Istoria urmatului începe în liceu, când aveam plăcerea şi pasiunea de-a scrie pe bancă, de-a desena, de-a face mozaicuri din carioca şi de-a scrie cuvinte... la întâmplare. Ştiam să desenez case şi flori iar nelipsitul cuvânt era follow. Aş îndrăzni să mă interpretez (acum, după mai bine de 6 ani) astfel: dă-mi o floare şi urmează-mă în drumul spre casă. De ce? De ce-aş mai vrea asta acum? Cuvântul trebuie schimbat. 

Îmi place cum sună Help yourself... dar nu în sensul de serveşte-te ci într-al meu sens de AJUTĂ-TE... căci nimeni altcineva n-o poate face în locul tău. 

Supliment de cultură franceză! Politic şi moral vreau ca totul să fie corect! 

duminică, 8 ianuarie 2012

De 3 ani în flăcări de trandafiri


În 3 ani de zile a văzut femeia cu cap de trandafiri cât n-au văzut alţii într-un deceniu. Pe 6 ianuarie am împlinit 3 ani de creaţie, mai cu seamă 1 an şi jumătate de dedicare maximă şi punere pe tavă a stărilor. Blogul meu a devenit un jurnal public şi pe lângă faptul că m-a ajutat să mă descarc de stările negative (că vrând nevrând mai multe posturi eliberatoare am scris), mi-a şi permis să-mi etalez cu nonşalanţă succesele, amorurile, dezamăgirile şi propunerile încălcate.

Deoarece am fost extrem de ocupată să-mi impun să mă rup de-o afectare la afect, n-am apucat să mă serbez cum trebuie. Pentru că... deşi Femeia-i capricorn, eu tot săgetătoare nehotărâtă-s.

Şi pentru că mulţi nu ştiţi cum arată Femeia în realitatea lui Dali, iat-o:


În realitatea imaginată de D.H. (Lawrence?) arată aşa:



În schimb în realitate arăt(am) aşa: 





p.s. pentru varianta în flăcări aşteptaţi următoarea aniversare! 

vineri, 6 ianuarie 2012

Păpuşi de porţelan


Întotdeauna am avut prietene înalte, frumoase şi brunete. Mereu am fost copilul în gaşcă. Şi cu toate astea mi se spunea “aia mică şi rea”. N-am fost eu niciodată o oamă rea, în schimb împungătoare şi iscoditoare da. Iar când am decis să devin un om bun, delăsător cu cei din jur, diplomat şi încrezător, a început lumea să mă calce în picioare şi să calce peste mine. Să mă doboare şi parţial să mă domine. Păi dacă să fii un om bun înseamnă să te domine toţi… mă scuzaţi, şi permiteţi-mi să vă terorizez cum o făceam în liceu. Problema cea mare e că nu vreau să redevin ce-am fost, căci sunt mulţumită cu mine. Oare?  

Era o vreme în viaţa mea când eram foarte rece, îmi făceam greu prieteni, iar de masculi nu mai vorbesc… pe lângă faptul că nu se uitau după mine că eram aia mică, copiliţa, nici nu îndrăzneau să vorbească cu mine, pentru că eu aveam bunul obicei de a tăia avântul oricui. Când am început să devin disponibilă şi abordabilă, tot n-a fost coadă… pentru că tot nu devenisem înaltă şi brunetă. Dar, să zicem, că au fost nişte papagali care au pus botul şi-o pisică ce n-a mai încercat să-i mănânce. Iar când pisica s-a domesticit, credeţi voi că papagalii s-au mulţumit cu atât? Nici pomeneală. Atunci a început războiul. Cu cartea pe burtă sau cu burta pe carte? Cu papagalul pe pisică sau cu pisica pe papagal? Dar războaiele nu durează căci pisica mereu cedează.

Ştiţi care e problema cu oamenii ăştia ca şi mine? Că nu avem curaj. Nu avem curaj să cerem, să spunem, să ne impunem. Nu avem curaj să riscăm, să decidem, să jucăm dur şi tranşant. Nu avem curaj să ne răsculăm împotriva nedreptăţilor, nu ştim pune piciorul în prag, nu ştim să luptăm pentru ce ne dorim. Slab… oameni slabi … femei slabe … sex slab. Bărbaţii şi sexul slab. Invidiez oamenii hotărâţi, luptători, siguri pe ei, dornici, cu-o ţintă fixă şi-un scop bine definit. Apreciez ambiţia, voinţa şi motivaţia tuturor în afară de mine. Consider o femeie, cea care are bustul mare, e înaltă şi are atitudine; ştie să se impună. Nu mă consider femeie. Sunt copilul-femeie, sunt, în cel mai bun şi poetic mod, o femeie cu cap de trandafiri. Definiţi femeie cu cap de trandafiri! Miroase frumos? Gândeşte frumos? Arată frumos? Ce sunt trandafirii? Cine sunt femeile? Cine sunt eu în imensul paradis brunet, hotărât şi seducător?

Ce înseamnă să fii o femeie frumoasă? Nu ştiu pentru voi, dar pentru mine toate femeile sunt frumoase. Şi parcă-mi place să văd mai puţine păpuşi din porţelan şi mai multe defecte deranjante. Căci căutând dincolo de defecte, descopăr un mic amănunt care mă captivează şi mă atrage. Îmi pare rău că nu sunt bărbat, pentru că rolul de femeie nu mi se potriveşte.

Viaţa asta nu mi-a prea ieşit … 

marți, 3 ianuarie 2012

Ce-mi propun eu mie-îmi-mi: 2012 - 21

Ce-mi doresc eu mie, dulce Românie?

1. Să nu renunţ!
2. Să iau decizii!
1+2=3. Să nu renunţ să iau decizii oricât de mult ar trebui să întreb oamenii ce să aleg dintre alb şi alb! Dacă nu am zar, îl am pe prietenul de decizii. Zar rimează cu ... Har!

4. Să mă ambiţionez de mai mult de 2 ori pe an (păcat că sunt numai două sesiuni). 
5. Să-mi scriu o licenţă de plumb, dar procesul să nu fie de foarte plumb
4+5=6. Păi să mă ambiţionz să-mi scriu o licenţă pe înţelesul copiilor, şi-al oamenilor cu scaun la cap. Sper ca procesul să nu fie al naibii de greu. Şi dacă e, trebuie să nu renunţ să iau decizia de a continua, fiind ghidată de ambiţia că până la sfărşit trebuie să am o licenţă de plumb! Uff..

7. Să mă joc şi să învăţ oamenii să se joace.
8. Să nu mă dezechilibrez şi să cad - să rămân pe sârmă. 
9. Să mă descopăr ca să vă descopăr
7+8+9=10. Să mă joc cu dezechilibrul meu interior, dar să mă menţin vie. Iar voi, cei care veţi vrea să vă jucaţi cu mine, să m-ascultaţi, căci regulile jocului meu, deşi par halandala, sunt bine gândite. Hai la joacă! Sus-jos şi ... nu te supăra, frate! 

11. Să mă îndrăgostesc de cel puţin 2 ori. Îmi permit s-o fac de până la 4 ori pentru că iubirea ţine 3 luni. Toate lucrurile bune încep sau durează 3...
12. Să mă enamorez (faceţi diferenţa dintre îndrăgostit şi enamorat; enamoratul poate apărea şi în timp ce-s ocupată 3 luni cu vreun îndrăgostel; de obicei enamoratul ţine până la o săptămână şi-i un fel de isterie dinaia specifică tipelor de liceu cărora li s-a dat atenţie de sex-simbolul şcolii. De obicei nu are finalitate, iar pasiunea trece după o săptămână. Un fel de relaţie care durează "până luni". Termenul asta e din liceu şi e rezultatul aventurilor colegului meu de bancă, ce se combina sâmbăta în club, duminica era îndrăgostit pe mess, iar luni era suferind după amor... aşadar PÂNĂ LUNI). 
13. Să nu mă mai scurg după parşivi, maltratatori spiritual şi şantajişti emoţional!!!
14. Să-i pedepsesc pe cei care nu mi se supun cu biciul. Daaaa... să-ţi spun câte bice îţi voi da? (Merci, Mon - Ana&Rux recomandă Insula la TNC)
15. Să n-o mai fac pe cuvioasa Maria şi să le ascult masculilor problemele lor în amor. Sau cel puţin nu aşa de mult ca în 2011. Pe mine cine mă ascultă?
11+12+13+14+15=16. Asta-i capitolul dragoste şi suferinţă şi face parte din ritualul fiecărei femei proaspăt suferinde, care-şi propune aooleeeu câte şi tot o dă în bară până la sfârşitul anului. Cel puţin anul ăsta încerc să fiu puţin mai realistă, nu aşa tranşantă ca Bridget Jones-Dumitrescu de anul trecut! 

17. Să nu întrerup bunurile obiceiuri căpătate în 2011: sportul, ştirile, update-ul facebuchian, presa norvegiana, articolele despre cărţile deochiate pe care le citesc şi aşa mai departeuri. 
18. Să citesc ce şi cum vreau, să vorbesc când şi cu cine îmi face plăcere, să nu fac chestii din obligaţie şi nici să tolerez călcările în picioare. 
19. Să-mi păstrez diplomaţia şi bunele relaţii cu toţi oamenii şi femeile! 
20. Să am şi eu revelionul meu în martie când intrăm în berbec. Horoscopul începe cu berbecul. Viaţa mea începe tot de-acolo. 
21. Să fiu eu!