Mi-ar plăcea obsesiv

Mi-ar plăcea să fiu din nou inocentă şi neştiutoare. Mi-ar plăcea să mă îndrăgotesc zilnic de oameni noi. 

Mi-ar plăcea ca fiecare întâlnire să fie la fel de stingheră ca şi prima. Mi-ar plăcea ca uneori să fie ca prima dată. Mi-ar plăcea ca după prima dată să urmeze şi o a doua şi o a infinita dată. 

Mi-ar plăcea ca uneori să nu fie doar unul, ci mai mulţi. Mi-ar plăcea să mă pot juca din nou cu dublul sau nimicul. Mi-ar plăcea să-mi divid dorinţa, dar în acelaşi timp s-o canalizez spre-o singură direcţie.

Mi-ar plăcea să pot sta din nou pe covor şi să aplic metoda învăţării prin toţi porii. 

Mi-ar plăcea să rămân o eternă Lolita şi să fiu crescută ca şi Maitreyi. Mi-ar plăcea să-mi păstrez pentru totdeauna felul meu copilăresc de-a trata iubirea. Mi-ar plăcea să găsesc un om profund şi atât. 

Mi-ar plăcea ca uneori să am 20 ani şi să fie mai. Mi-ar plăcea să călătoresc în eroticul exploatat în apogeul studenţiei mele. 

Mi-ar plăcea să mă dezbrac şi să fug prin ploaie. Mi-ar plăcea să opresc timpul de fiecare dată când sunt atinsă. Mi-ar plăcea ca orgasmul să dureze până se coc cireşii. Şi mi-ar mai plăcea ca sexul cireşilor să nu fie numai în mai.

Dragoste împiedicată şi minte erectă

Am fost gata-gata să pun punct. M-am hotărât să nu mă mai afectez la afect şi nu las afecţii să-mi afecteze afectivitatea. Am decis chiar. Deşi e DUMinică (dum pe norvegiană înseamnă prostuţ). Deşi e DUMday eu am decis. (Ştiu că tot am perioade în care decid, da lăsaţi-mă în plata mea că-mi revin rapid.)

Dar primesc un mail cu titlul: Împiedici cumva dragostea?

Îl deschid. Iar mailul sună cam aşa:

"Andreea Ruxandra Dumitrescu născută pe data de 10 decembrie, cal în zodiacul chinezesc, scoică în cel indian, Osiris în cel egiptean, floarea-soarelui în zodiacul florilor, carpen în cel al arborilor şi arcaş în cel românesc, Ruxandra Dumitrescu ... împiedici cumva dragostea? În caz că nu ai observat, legea karmei funcţionează foarte bine şi uneori te loveşte direct..." 

Da. M-a lovit mai tare mailul decât legea karmei. Deşi dacă stau bine să mă gândesc, karmă-i asta că eu am decis azi şi-am fost lovită de mail tot azi. După cum zice tanti de la butoane, probabil am o minte nemulţumită. Deşi eu mi-aş caracteriza mintea ca fiind într-o continuă erecţie. Şi n-are de gând să se "gate" tocmai acum pentru că mai trebuie să mă ţină două săptămâni. Asta deşi am fost contrazisă de un mascul semi inteligent care mi-a zis că dacă eşti în erecţie nu-ţi foloseşti creierul. Dar 1. eu nu sunt mascul şi 2. erecţia mea e ca şi mine şi ca şi ploaia: tare, intensă şi de data asta de LUNGĂ durată. 

Mi-am bătut gura degeaba când am zis joi că n-am inspiraţie şi trebuie să-mi ud trandafirii. Cred că de la ploaie mi-am udat şi trandafirii, şi trandafirul şi pare-se că pot. Ba mai mult, mă minunez de putinţa şi rezistenţa mea la efortul erect al minţii infantile. Ş-apoi mai bine mintea decât inima. Raţiunea ş-apoi simţirea. L'amour passion şi îndată ajung ca şi Kristin Lavransdatter care merge la mănăstire ca să mai amâne căsătoria cu ăla băgat pe gât de părinţi. Mie nu-mi baga nimeni  pe nimeni niciunde nicicând. Diferenţa dintre mine şi blonda lui Undset ar fi că eu aş merge pentru că nimeni nu-mi roieşte în jur, nu pentru c-ar fi coadă la coada mea de mâţă. Că eu degeaba dau din coadă, că motanu tot motan e. Deşi după regulile atracţiei din fizică: până când mâţa nu dă din coadă nu sare motanu la împerechiat. Dar, vedeţi şi voi, mai sunt şi motani leneşi. 

Şi-am scris şi nişte versuri cu rimă... ştiţi voi... ca să priceapă orice găină. 

Ţi-aş spune ... 

Ţi-aş spune-atât de multe, nimic n-ar fi de rău

Că te-ai preface, poate, din taur în dildău. 

Ţi-aş spune că îmi place când nu eşti fătălău

Dar cred că pentru tine ar fi un semn că-i hău. 

Ţi-aş spune că mă doare când glasul tău dispare

Ţi-aş spune că îmi place când tu mă ţii pe ace. 

Ţi-aş spune că şi gândul ce murmură ca vântul

Mă face şi pe mine să-mi uit mereu cuvântul. 

Mi-ar plăcea  ... 

Mi-ar plăcea ca într-o noapte

când eu dorm, tu grohăieşti

Să mă-ntorci uşor pe-o parte

eu să cred că mă iubeşti. 

Să m-atingi uşor cu gura

eu să cred că-i un sărut

Pe gând gândul tău, iubite, este:

oare cum s-o mai educ? 

Sunt ca ploaia: tare, intensă şi de scurtă durată

Am simţit pentru prima oară pustietatea apăsătoare a verii. Am fost nevoită să hoinăresc pe linia de tramvai care e de-o vreme în lucru. Am fost pusă în situaţia de-a mă adăposti într-o grădină tăinuită şi de-a bea o licoare albastră. Am stat singură. Am chilluit în stil neruxist înconjurată de-un perete de iederă şi de nişte lampioane discrete ce creează o atmosferă romantică. M-am dezlănţuit alături de ego-ul meu. Şi mi-a plăcut. M-am simţit ca evadată. Ca într-o perioadă de maximă nărozire. Mi-a nechezat sufletul. 

Mi s-au întâmplat multe lucruri ciudate. E de bine deşi la cât de multe fac şi-mi doresc aţi zice că e de rău. Mă surmenez cu chestii utile şi plăcute. Nu cu sesiunea. Care-mi încurcă destul de mult intenţia de-a vedea vreo 8 filme la Tiff. Dar nu mă las. Cu riscul de-a fi restantă în premieră n-am să ratez să-mi hrănesc spiritul. La naiba cu toate sacrificiile de dragul reputaţiei false. Sunt cine sunt şi n-am să las să mă definească o notă. Nu mai vreau evaluări subiective şi neinteresante. Ştiu cine sunt. Pentru că m-am hotărât asupra identităţii mele. Vara aceasta sunt Minerva mintoasa. Sunt Jupiter cu cap de trandafiri. Sesiunea aceasta mă bazez pe noroc. ("Acum... ori Minerva ori Jupiter... parcă ziceai că te-ai hotărât" - asta e vocea raţională de dimineaţă).  

 Am renunţat să mai fiu la fille de l'apres midi. Dar asta nu e o noutate. Je suis la belle, je suis la bête. Je suis comme la pluie: tare, intensă şi de scurtă durată.

Am scris mai multe articolaşe pentru blogrux, dar pe când le-am terminat mi-am dat seama că n-am mesaj. Adică... de ce aş vrea să vă povestesc despre prima mea ieşire la teatru la aproape 10 ani sau despre prima menstruaţie? Scopul ar putea fi unul educativ. Dar cum niciunul dintre noi nu mai avem 10 ani, ne mulţumim că facem 20 şi călcăm pentru prima oară într-un teatru. Apoi am mai scris despre imagine şi cuvânt. Ruxicolul (articol + rux) avea mesaj, n-avea formă. Pe urmă am vrut să vă spun că sunt revoltată cu licenţa care-mi proclamă demenţa. Dar mi-am dat seama că nu-i chiar atât de grav şi n-are rost să fac din ţânţar un ruxar şi am renunţat. Asta era fără fond. Şi pentru că sunt într-o perioadă făr de formă şi de fond, îmi permit în stilul meu ambramburist să vă rog să-mi daţi mână liberă să lipsesc din peisaj o vreme până am să apuc să-mi ud trandafirii. Şi trag nădejde că o dată cu ploaia aceasta să apuc să-mi revin!

Steaua fără nume. Eu fără mine.

Sexul e mort. Dorinţa e vidă. Atingerea mea e goală. Atingerea lui nu există. Gândul mi-e departe. Emoţiile sunt multe. Ochii mei te caută. Tu dormi în iederă. 

Aerul e greu. Atmosfera e încărcată. Norii gri îmi bântuie sufletul. Ploaia îmi udă buzele. Tu nu mă vezi. Eu te simt ca un ghimpe. 

Cuvintele sunt uşoare. Profunzimea şi-a pierdut valoarea. Clipele trec necontenit pe lângă tine. Tu nu grăieşti nici măcar cât o mioară.

Eu sunt năucă. Plâng pe stradă. Mă uit în jos. Nu văd pe nimeni. Faţa mi-e încordată. Eu sunt pierdută. Doar paşii mă poartă spre o poartă nevăzută.  

Nu cred în iubire. Cred doar în destin. Cred în vise. Şi cred în divin. 

Nu am curajul să-ţi spun ce gândesc. Oricum, ia-ţi gândul. N-am să-ţi spun te iubesc. 

Stau singură acasă între patru pereţi. Stau singură-n drum, vreţi să vedeţi? 

Aş vrea să alerg spre un loc anume

Aş vrea să am eu o stea fără nume

Aş vrea ca amorul pe care mi-l port

Să facă din mine un om, nu un mort. 

Părăsită de inima ta spasmodică

Ştii senzaţia când eşti părăsit de toţi. Şi de fapt nu e de toţi. Asta e doar un fel de-a spune că te simţi singură, că un cineva nu te bagă în seamă. Defapt "părăsirea" şi starea adiacentă părăsirii se datorează unui singur întreg. Şi asta te face să te gândeşti: cât de întreg e întregul acesta din moment ce ţie-ţi lipseşte? Cât de întreg e ceva divizat? Şi mergi mai departe: de ce găseşti doar jumătăţi de măsură, dezmăţ şi suferinzi cu suferinţe anterioare încă necicatrizate? Şi aşa-i că-ţi vine să te închizi în lumea ta şi să nu mai vorbeşti cu nimeni? Aşa e. Ai noroc cu câte vreo prietenă. Una, două... dar nu nouă. Şi mai ai noroc că prietenele tale ştiu să-ţi scoată starea. Ele sunt ca marea ... "care-ţi scoate starea". 

Şi ajung să mă re-întreb: ce-mi place mai mult? O cicălire sau o ignoranţă? Şi pentru că sunt extremistă, prefer cicălirea, urmată de-o ignorare, dar din partea mea. Pentru că şi bunul meu simţ şi buna mea ascultare şi înţelegere ating punctum-ul. Şi nu fac nimic, doar că n-ai să te mai poţi înţelege cu mine. Şi n-o să fim ca în reclama de la Măgura (alta şi sunt un must de văzut ambele): 

- Ce ai? 

- Nimic. 

- Înseamnă că am eu ceva. 

Nu mă înţelegi, aşa-i? Dacă-ţi spun: Ana are mere. Înţelegi? Bun. Merg mai departe. Când nu mai înţelegi mă opreşti.

Cerul e albastru. 

Eu stau pe scaun. 

Tu stai pe scaun şi citeşti. Şi încerci să pricepi. 

Noi stăm pe scaun. Dar pe scaune diferite. 

Diferite ne sunt şi gândurile. 

Eu mă gândesc cine eşti tu. 

Tu te gândeşti de ce fac asta. 

Noi gândim, dar n-avem acelaşi gând. 

"Eu te vreau, tu mă vrei lumea noastră-i okei. Şi ce dacă!" 

Dacă tu nu mă vrei, eu mă vreau. 

Da, nu eşti confecţionat din lemn. Ai simţire, numai că e greşit orientată. Inima ta funcţionează spasmodic.

Metafora pantalonilor călători

Cracul stâng sau cel drept? Habar n-ai. Pantalonii preferaţi şi rupţi în fund sau o pereche nouă, nesigură şi puţin şifonată? De ce ai alege să te faci de ruşine cu nişte cusături proaste şi evidente doar pentru propriul tău confort? Nu ştii de ce, dar e jalnic. Eu îţi văd aţa roşie îmbârligată în jurul cracului stâng de culoare gri. Şi dacă eu o văd, o vezi şi tu şi-o văd şi alţii. Dar poate nu atât de bine pe cât o facem noi doi. 

Eu observ că ţie ţi-e greu să-ţi arunci pantalonii cei vechi în schimbul unora noi. Ţi-e frică. Ţi-e frică pentru că s-ar putea să nu ţi se potrivească. Tu ştii că ai nevoie de-un S dar ţi-e frică să încerci un XL de libertate. Ai prejudecăţi. Dar încearcă-i. Încearcă-mă. Poate-ţi vin şi ne vine. Poate-ţi stă şi ni se stă. Aruncă-ţi nădragii cârpiţi. Eu nu încap în acelaşi dulap cu rebuturile tale. Şi da. E vorba de o alegere între nişte ceva-uri uzate şi un ceva nou. Sau se poate să-ţi fie frică de nou. Ah...

Ştiu că se poate exagera cu fidelitatea. Nu sunt împotriva ei, dar să nu fim fideli pantalonilor, şosetelor şi obiectelor nesemnificative. Nu trebuie să fim fideli decât cu noi. Dar trebuie să fim oneşti cu ceilalţi. 

"A avea o femeie, a avea orice, nu înseamnă nimic: important este să trăieşti alături de o persoană, să trăieşti alături de posesiunile tale". (H. Miller - Sexus)