Tu, iubitule!

Unic - unică - unicitate - universal - ireal! Sunt unică pentru tine, dar tu nu ești unicul. Crezi și speri, dar nu cutezi. Mă determini să scot la suprafață tot ce-am mai rău din mine. Sunt convinsă că nu vrei să mă uiți, dar ți-aș sugera o altă abordare. Noi, femeile, și în special cele cu cap de trandafiri, suntem sătule de blegi anoști care nu cutează să pătrundă în viețile noastre.. Nu ne dorim brutalități, ne dorim doar siguranță și pasiune.

Încerc să-mi răspund la o întrebare: "Ce-și doresc femeile mai mult decât un soț iubitor și un amant pasional?" Un soț pasional. Să nu mergem totuși atât de departe. Iubitul derivă din iubire, asta înseamnă că rolul lui e să iubească și să fie plictisitor. Nu? Mă înșel? Iubitule, fii amant!

Nu ai curajul să mă convingi să spun din Nu un Da. Nu ai puterea asta, dar cu toate astea ai vrea să mă schimb. Fă-o! Convinge-mă! Determină-mă să nu zic nu! Fă-mă să-mi pierd mințile, să reacționez instinctual, să mă joc periculos, să te las să câștigi, să domini, să înfrângi, să câștigi trofeul. Dă bine la CV!

Renunți prea ușor, te dai bătut, te înfrâng. Țintesc sus, tu nu ești balansat, te ascunzi cu capul în nisip ca struțul. Ai 4 picioare, dar cu toate astea nu le folosești. Ești un animal de rasă, un semn puternic și te dai atât de ușor bătut. Unde ți-e Balanța, Leule? Unde-ți sunt coarnele, Berbecule? Taurule, te-ai dai pe brazdă? Să nu-mi spui că deja te-ai Vărsat, Fecioaro! Iar tu... Scorpionule... de ce nu mai înțepi? Geamănule, înțeleg că ai două fețe, dar tu... Racule, iar mergi cu spatele? S-au înecat Peștii în propria apă. Cupidon, unde-ți sunt săgețile?

Trăiesc ca într-un fel de glob de cristal, sunt înconjurată de iubire, pasiune, creație, dorință, ispită, aventură și cultură. Nu-mi pot descrie viața în fapte pentru că "extazul nu rezidă în fapte, în ce se întâmplă sau în ce fac, ci în ce se stârneşte în mine şi ce se naşte din toate astea." (A.N.)

Mă răcești, mă faci să mă simt răcită. Asta nu mă determină să nu am sentimente. Căci dacă n-aș avea sentimente aș putea deveni cea mai inteligentă femeie de pe pământ (în concepția lui Anais Nin).

Lumea mea se conduce doar de cei puternici!

N-ai să mă poți uita!

Mă cunoști? Dacă da... ține minte... n-ai să mă poți uita! Dacă nu ... nu-i nimic.. .vei avea ocazia și atunci te încadrezi la n-ai să mă poți uita... oricât ai încerca!

Poate te întrebi de ce? Pentru că... ce fac eu nu se uită, eu nu sunt o persoană demnă de a fi uitată. Prietenia dintre noi nu poate fi îngropată doar pentru că tu ești un/o frustrat(ă). Dacă ți-am făcut ceva rău mă vei ține minte pentru durerile pe care ți le-am provocat. Iar dacă am fost bună și înțelegătoare cu tine mă vei ține minte... pentru că unde implic eu bunătatea se lasă cu o amintire frumoasă.

De ce ai vrea să mă uiți? De ce ai vrea să dispar? De ce? De ce crezi că ai să poți uita 100% de mine? Ce te face să crezi că un rând aruncat în vânt de cineva la întâmplare nu-ți va aminti de mine, că un gest similar cu gesturile mele nu-ți va activa instantaneu amintirea mea, că adierea unui parfum asemănător cu al meu nu-ți va provoca fluturi în stomac? De ce ești indiferent? De ce negi?

Copil fiind aveam o singură dorință. Îi spuneam mereu bunicii mele: "Dacă tu nu vii la nunta mea nici eu n-am să vin la înmormântarea ta!" Nu mi-aș fi imaginat niciodată că evenimentele s-ar putea înlănțui într-o ordine inversă. Ei bine... am ajuns să rămân fără bunică la nunta mea. În momentul în care am conștientizat asta (a fost doar la înmormântarea propriu-zisă) m-am gândit așa: N-am să te pot uita... oricât de mult aș încerca... iar atunci când va fi momentul să merg la nunta mea... am să știu sigur că vei fi cu mine!

De ce am vrea să uităm pe cineva? O despărțire, o moarte, o tragedie... se uită parțial, dar nu de tot. Nu putem uita persoanele care au fost în viața noastră... chiar dacă sunt doar personaje episodice (un străin în noapte, un avocat în tren sau un student grăbit). Tot amalgamul ăsta de sentimente ne lasă rece uneori, dar fără să vrem ne marchează.

Există iubire? Și totuși... iubirea! Există... dar de cele mai multe ori iubirea dispare. Iubirea e o flacără puternică incendiată de un dement. Când cei din jur sesizează foc, sună pompierii. Uneori cei de la 112 acționează încet, ceea ce nu poate decât să intensifice pasiunea. Când pasiunea mistuie, jetul de apă e imun... asta până la un moment. Apa e mai puternică decât focul. Focul e viu, apa e învolburată. Și asemenea unui tsunami se stinge iubirea. Ceea ce urmează după stingerea incendiului se numește obișnuință.

Și uite așa... oamenii trăiesc în obișnuință, nu în iubire. Realizăm uneori că iubim atunci când intervine gelozia. Dar gelozia asta nu e din cauza iubirii, ci din cauza inculturii. A fi gelos înseamnă a fi posesiv, egoist, rău, meschin, maltratator. Geloșii ar trebui eutanasiați. Și pe lângă gelozia asta... mai realizăm că există un strop anemic de iubire atunci când riscăm să fim părăsiți. Atunci când îți cade cerul în cap și nu știi cu ce-ai greșit și nu știi ce să mai faci și cum s-o dregi. Sfatul meu... las-o! Dacă iubirea nu-i obișnuintă el/ea are să se întoarcă la tine. Dacă nu... stai liniștit... oricum n-are cum să te uite!

Și ca să vă convingeți că nu mă veți uita și că nu veți fi uitați niciodată : http://www.youtube.com/watch?v=tKh8CWcEhuY&feature=related

It's my life!

Sunt de aproape două luni în vacanță. M-am întors din Norvegia pe data de 17 decembrie și de atunci sunt într-o continuă stare de repaos. Mi-am savurat cu plăcere vacanța de iarnă, după care m-am întors la Cluj. Aici mă lupt de vreo 4 săptămâni să termin de predat toate actele cu Erasmus, dar e mai multă umblătură decât aș fi crezut. Așa că am intrat în grevă, aștept să-mi ajungă toate documentele din Norvegia și între timp mă relaxez.

Am urmărit cu stupoare cum toți prietenii mei au trecut printr-o sesiune grea, i-am încurajat, zâmbind în sinea mea că eu nu am niciun examen. Am ascultat cât de greu e la Litere, câte mii de pagini sunt de tocit la Drept, câte scheme și scamatorii au de creat Politehniștii, cât de eNERVați sunt Mediciniștii ș.a.m.d. Am rămas oarecum indiferentă, urându-le tuturor succes și așteptând cu nerăbdare să termine sesiunea ca să ne revedem și noi în cadre mai puțin formale! Am rezistat glorios unei perioade grele pentru ceilalți, ușoare pentru mine.

Nu sunt o persoană foarte răbdătoare. Mă pierd repede cu firea, îmi găsesc greu locul și caut mereu ceva nou. Bine, asta doar câteodată. Aștept cu nerăbdare să merg la facultate. De două luni tânjesc să am și eu un program, să nu mai vegetez acut zilnic.

Cum e programul unei aventuriere leneșe? Se trezește târziu de tot, gătește un prânz sănătos, se instalează pe net vreun ceas după care urmează somnul de după masă. La trezire se urmăresc știrile sau se poartă o convorbire intensă cu vreun amic și... la oarecare invitații se iese în oraș. Se bea mult ceai, se consumă energie, se poartă convorbiri interminabile și se întoarce din nou la somn. E minunată rețeta asta, nu? Aaa... se mai răsfoiesc niște pagini din ceva carte la modă, se urmăresc mondenitățile sau emisiuni de design interior și... ce frumoasă e viața!

Sinea mea, Iukandia, e revoltată pe Ruxandra. Îi reproșează mereu că e prea leneșă și delăsătoare, că nu e activă așa cum obișnuia să fie, că face doar step și saună cu plăcere și... uneori petrece prea mult timp în casă. Ruxandra are mereu replică ... chiar și atunci când e împunsă de Sine... și-și răspunde: "Am nevoie de o pauză, sunt un om surmenat. Vreau să dorm, să uit de mine, să mă pierd în visare... dar mi-e dor să trăiesc".

Și când te gândești că sunt un om construit din atâtea paradoxuri... sunt echilibrată dar foarte nebalansată... și să nu mai vorbim de influențare. Sunt ca vântul. Azi e da... mâine nici nu te mai cunosc... sau nu mă mai recunoști. De unde atâta instabilitate? Tind să cred că vremea mă afectează intens.

Ieri, 8 februarie a fost o zi minunată. Am petrecut toată ziua afară de dragul soarelui și a căldurii. A fost o zi minunată, terminată cu un apus perfect... Să vină oare primăvara? Nicio nădejde. Nu-mi doresc primăvara. Mă deprimă, mă face să sufăr, să-mi doresc să sufăr în tăcere, să mă închid în mine. Deși ... primăvara începe cu tine...cred că totul depinde de mine, de voința mea!

Timpul curge, mă scurg și eu... aștept, controlez din tăcere, mă ascund, și vreau să trăiesc! Asta e viata mea... și eu știu că am să trăiesc pentru totdeauna!