Săru mâna! Un mascul, vă rog ...

Uşor de sfătuit, greu de înfăptuit. Pentru că nu e ca şi cum aş merge la non stopul de la gară să cer prezervative la ora 02:00. Nu... nu pot spune: 

- Bună seara, masculi aveţi? De preferat M, 175, căprui, brunet... slab şi necumsecade. 

 Iar tanti mă va întreba: 

- Dar cum se cade? 

- Se cade să nu cadă în dragoste. 

- Dacă nu se cade, ce rost mai are să fie necumsecade? 

- Aveţi sau n-aveţi? 

- Domnişoară, căutaţi la 7 străzi. Ş-acolo e nonstop. 

- Mulţumesc, săru mâna!

Aşadar, oricât aş fi de acord cu ideea: " Ia-ţi un mascul!" tot nu văd cale de izbândă. Ş-apoi, de ce-am avea nevoie de cineva, când nevoia noastră e legată de ceva? Sau poate mi se pare.

Undeva... un cineva, cu un ceva ... 

ca să-mi pot atinge fericirea. 

Nu există fericire. Există extaz, entuziasm, satisfacţie, împăcare, linişte... Şi cred că de linişte avem nevoie mai mult decât de ... masculi!? 

Şi nu mi-a ajuns zambila roz, mi-am mai luat una mov. Pentru că cea roz a murit între timp. Şi acum am grijă şi de un busuioc. Căci în felul acesta nu mai trebuie să astept până vine popa să sfinţească casa şi să-mi lase un firicel de busuioc să mi-l pun sub pernă ca să-mi visez alesul. De-acum încolo sunt vrăjitoarea propriilor vise.  

Eu am grijă de flori şi destinul de mine. Grija se naşte din nevoie de afecţiune.

 Nimic nu se naşte din nimic. 

Zambila vie - dar eu ... ?

Mă doare intensitatea cu care trăiam anul trecut. Mă doare că m-am evaporat şi tot nu mi-am găsit un echilibru interior. Mă doare că nu mai cred în înălţare superficială şi zbor de crocodil. Mă doare şi mă dor ... căci mi-e dor!

E ciudat ... atunci vroiam multe, acum nu vreau nimic. Atunci experimentam, acum m-am blazat. Atunci uram monotonia, acum sunt prizoniera ei. Atunci luptam pentru ce vroiam, acum las să plece. Atunci - acum. O adevărată eu - o delăsătoare eu. Aveam cui reproşa că nu mă înţelege. Acum înţeleg că n-am cui să spun. Aveam cu cine să nu dorm. Acum dorm, căci nu am altceva mai bun de făcut. Atunci pierdeam timpul - acum timpul mă pierde. Atunci trăiam - acum sunt moartă... şi am nevoie de-o trezire ..."Când noi, morți, înviem...". 

Moartea spiritului, moartea trupului, moartea dorinţelor, dar învierea naturii. Dar cine-s eu în comparaţie cu zambila mov de pe fereastră? Da, am o zambilă şi cred că-i labilă. Sau... am o zambilă, la naiba - i senilă! E fericită. Căci îi dau atenţie şi-o ud. Şi mai am şi-o mentă nedementă. Dar menta e liniştită şi productivă. Am şi vândut mentă uscată. Negoţ cu mentă şi şantaj cu zambile.

Tot ce-mi doresc e să rimez cu lumea. Am măsură, am şi ritm, dar n-am cu cine să-mi fac rimele.

" A fost odat un crocodil
În toiul lunii lui april
Să pescuiască peşti tiptil
Intra în Nil, în Nil în Niiil."

Sau

"A fost odat un crocodil
Care intra tiptil, tiptil
Să pescuiască peşti în Nil
În toiul lunii lui april."

Din Alice şi-a ei Ţară Minunată. 

Un nimic sub emblema tăcerii

Orice om are nevoie de pauză. Orice creator ajunge să fie secat de inspiraţie. Orice viaţă îşi poate pierde sensul. Orice gând se poate evapora ca un duh magic. Nu ajunge un Vreau când eşti sub influenţa neputinţei. Şi unde mai pui că nu există acţiune... rămâne un mare nimic de zis. Un nimic sub emblema tăcerii. 

Un nimic sub emblema tăcerii

(cu rimă să priceapă-orice găină)

N-a fost nimic prin ce-am trecut.
Doar c-am cules şi am tăcut.

Am trei postări salvate,
vezi bine, nu sunt publicate.

Revolta care m-a cuprins
la fel de repede s-a stins
şi-am continuat cu minciunele
pentru că fac parte din ele.

Sesiunea când am terminat
puţin m-am cam revoltat.
Dar nu contează asta acum -
nu vreau să crezi că sunt Nebun.

În dragoste nu am picat
şi de-am picat, m-am ridicat
şi-am continuat tiptil, tiptil
să zbor ca şi un crocodil.

Cum crocodilul n-are pene
şi pupăza-i toată o lene,
nici eu nu m-am dezamorat
ba chiar mai mult, m-am complicat.

Tare tihnită viaţă am.
N-am niciun ban.

Dar banii chiar puţin contează
viaţa de dincolo primează.

Am şi versuri, am şi rimă
mă-nţelege şi-o găină.

Şi cam astea s-au întâmplat de-o lună şi ceva prin viaţa mea. Ştiu că n-am mai luat aşa pauză lungă nici măcar în punctum-ul secăciunii inspiraţionale - vara - dar acum sunt revenită. Şi pare-se că în timp ce eu îmi refăceam ph-ul, alţii şi-au scos nasul într-ale scrisului şi tare ne încondeiază cu-a lor creaţie.  

Dar nu vă zic cine e că mă doare tastatura. 

1, 8 şi 12 martie fericit!