2011 - Cădere în dragostea impusă de-a nu fi!

Şi-am luat creionul şi l-am ascuţit. Mi-am luat o foaie albă şi-am început să aştern pe hârtie. Gânduri printre rânduri. Emoţii, stări epuizate, vise împlinite, dorinţe idealiste… toate pentru 2011. Ş-apoi am stat aşa şi-am meditat. Ce-am făcut eu anul acesta?
Având în vedere că la începutul anului mi-am făcut o listă, am să încerc s-o urmăresc, să bifez cele îndeplinite – asta ca să aibă coerenţă lectura dvs. J

1. Mă lăudam cu sportul de dimineaţă, de seară, de ocazie, de plăcere. Stau bine. Target împlinit, corp lucrat, minte elasticizată. Mult mai activă decât în 2010, an pe care l-am considerat de glorie – mai mult datorită escapadei mele în Norvegia, nici pe departe a celor 5 kg + pe care anul acesta m-am chinuit să le dau jos!

2. Mi-am propus să beau lapte zilnic (sau pe aproape), dar vacile n-au fost tare darnice şi-am sărit peste lapte, ajungând însă la performanţa de câţiva litri de ceai din minunata-mi colecţie diversificată (pe care mi-am înmulţit-o anul acesta cu 3 ceaiuri din Elveţia şi vreo 8 de la Demmers). Şi referitor la lactate… săracii norvegieni… n-au unt. Dau bani grei pe-un unt din Danemarca. Viva Napolact şi-al său unt minunat!

3. M-am tuns. Dar am avut dublă tentativă de a-mi lăsa pleată. Am renunţat şi şi peste 20 ani tot bob am sa fiu tunsă. Dacă Andreea Esca poate, de ce n-ar putea şi Andreea Dumitrescu?

4. Era vorba să fac investiţii de durată. Ei bine, chiar nu ştiu ce înseamnă de durată. Să mă fi gândit la vreo investiţie de genul: îmi iau o pereche de bocanci pe care am să-i port 5 ani, la fel cum i-am purtat şi pe cei mov? Păi în cazul asta, mi-am luat şoşoni de durată. Sunt fericita posesoare a 3 perechi de încălţări de iarnă: un bocanc stâng ş-unu drept, o cizmă papu şi-una ciu, şi-o botină cu floare pe stânga şi-alta cu floare pe dreapta. Nu-i aşa că par multe? Da, dar sunt 3. Papuci de casă am vreo 5 perechi… şi stau tot desculţă prin casă. Ei, dacă mi-aş fi luat papuci de casă aş fi zic că-i o investiţie proastă. Dar aşa… (Şi mi-a mai adus şi Moşu un papuc de casă stâng şi-unu drept – o pereche galbenă de parcă aş face reclamă la Banca Transilvania).

5. Pe la începutul anului visam America. Când am ajuns în faţa faptului, am renunţat. Şi-mi pare bine. M-aş duce în state doar pentru Henry Miller (păcat că nu mai e). Dar pot foarte bine să-l citesc pe Miller şi din Cluj, nu trebuie să ajung în NY. Nu-mi plac americanii. Sunt o adunătură de inculţi celulitici, înfumuraţi hamburgărişti şi haliudieni cu nasu pe sus. Am semi renunţat să mă mai uit la filme americane. În schimb, am ajuns să fac un curs de literatură americană care e ORIBIL. Literatura americană? Nu pare un paradox?

6. N-am ajuns în America, slavă domului, dar am ajuns din nou în Norvegia. Şi de data asta, ştiţi bine, a fost cu amor, cu suferinţă, cu trolizare, cu norvegianizare şi comunicare productivă, cu pasiune pierdută, cu prieteni noi şi mulţi, cu bune… cu foarte bune! Ahh.. suspin de fiecare dată când îmi amintesc.

7. Nu mi-am refuzat prietenii când m-au chemat să ies. Cel puţin nu în prima jumătate a anului. Am cunoscut aproape tot zodiacul, mi-am făcut prieteni şi nu prea, am fost activă social, deşi puteam şi mai mult. Dar am impresia că-mi place în singurătate destul de mult. Sunt un grizzly. Câteodată. Şi Flaubert era un urs, dar un urs alb. Iar Flaubert e săgetător. Şi dacă vă place opera lui sau Julian Barnes, recomand din toată inima lectura cărţii Papagalul lui Flaubert. Cartea asta mi-a înseninat sfârşitul anului şi-am făcut o lectură maraton de-o zi. Nici măcar Miller nu m-a captivat în felul acesta!

8. Nu m-am supărat pe oameni, în schimb pe şoareci da. Şi speram că n-am să dau de şoareci, ei bine am dat. De şobolani. Şi mi-au mâncat sufletul, mi-au arătat o ieşire în Infern, dar m-am oprit în Purgatoriu. Cu greu am ajuns la propriul Paradis, dar cu traume interne grave. Asta e. Rişti şi cazi… în dragoste.

9. Am scris mai mult pe blog, dar dacă am fost pe placul cititorilor nu ştiu. Sper că da. Iar dacă nu, mi-ţi ierta că sunt şi eu o oamă de 21 ani! Ştiu că am avut ceva polemici cu nişte anonimi pe la mijlocul lunii mai, dar s-au liniştit apele. Dacă voi nu mă vreţi, eu mă vreau! ;)

10. Mi-am luat toate examenele, dar n-am citit toate cărţile din bibliografie. Cred că am fost cam absurdă cu propunerea asta. Am să încerc ca pentru 2012 să nu mai exagerez cu lectura.. sau cu propunerea. Am citit mult şi ce-am vrut. Şi-am descoperit scriitori pe care-i îndrăgesc mult şi le citesc cu drag operele: Anais Nin, Henry Miller, Aldous Huxley, Virginia Woolf (cea din urmă e între prea prea şi foarte foarte şi încă încerc să-i înţeleg opera extrem de lăudată). L-aş menţiona şi pe Barnes, Lawrence, Mandiargues, McEwan şi Joyce. Şi minunatele basme norvegiene. Să nu uităm celelalte lecturi despre literatura erotică şi pornografie, studiile critice şi lucrările ştiinţifice, nuvelele, piesele lui Ibsen, articolele din Dilema Veche, Nrk-ul şi informatorul primordial facebook!

11. Am citit ştirile aproape zilnic. Iar dacă n-am avut timp de ştiri m-am limitat la horoscop. Deşi, am ajuns la un moment dat să devin extrem de dependentă de horoscop şi-a trebuit să renunţ. Şi mi-a fost foarte greu. Cred că la fel de greu ca şi lăsatul de fumat. (dar nu la mine, că nu e cazul). Iar Pavel Startan are un cântec haios în care spune cam aşa: “Cî n-am băut,şî n-am fumat, /Pîn în clasa-ntîi” (vezi).

12. Şiii hai c-am ajuns la punctul 25 din lista pentru 2011: să nu mă îndrăgostesc. Iar pentru 2012 am să-mi propun să mă îndrăgostesc, poate s-a întoarce roata. Căci… anul acesta nu mi-a prea ieşit. M-am îndrăgostit o dată şi jumătate, aproape două. Sau două şi jumătate, aproape trei. Nu prea ştiu exact. O dată ştiu că a fost. Şi s-a terminat cu cădere în căderea în dragoste. Dar am luptat, împotriva voinţei mele şi cât am zis peşte am luat taurul de coarne. După care, pentru că nu m-am liniştit cu bovinele, am mai luat un berbec de coarne. Dar aici e doar partea cu jumătate, aproape 2 sau 3, căci am luat iniţiativa intitulată V Punct!

M-am îndrăgostit şi semi-îndărgostit. Adică am picat în dragoste. Absolut. Apoi m-am enamorat şi semi-enamorat. Dar aici n-a fost cu consecinţe grave. 


Am avut un an bun, plin, încărcat şi solicitant. Mai bun decât 2010, mai antrenant, mai liber (sau constrâns?), mai extremist, spiritual, înălţător dar căzător. Ş-apoi hai de-om vedea ce ne rezervă 2012, iar în câteva zile revin cu propunerile de an nou! 
La mulţi ani! 

Om - neom - supraom!

Oare de ce am nevoie? De un om care să mă sufoce sau de unu care să mă ignore? De siropeală excesivă sau de vorbe dure? De alinturi iubitoare sau animaliere? De atenţie maximă la detalii sau de nepăsare? De-un egoist în pat sau de-un egoist cu normă întreagă? Dulce sau sărat? Cald sau rece? Om sau neom? Chiar cer atât de mult? Ce-ar fi să fii echilibrat, la fel ca voinţa mea. Crezi că merge oricum? Nu ne jucăm cu oricum-ul, ori cum altfel vrei să evoluezi? Vrei să evoluăm?

Niciodată nu e bine nicicum. Nicicând n-a fost mai rău ca acum. Era o vreme când îmi doream haos fizic şi ordine spirituală. S-a întors. Mi s-a inversat dorinţa. Fizicul e de-o ordine liniară, spiritul e pierdut în neant. Ori spiritul şi carnalul merg mână în mână. Şi de-ar fi să luăm şi dragostea în considerare, ei bine, nici un bărbat nu merită, nici măcar de dragul lui, să te vâri în complicaţii plictisitoare şi nici să-ţi ratezi viaţa pentru el. Ne complicăm şi ne complăcem. Şi de-om ajunge să ne justificăm pasiunea în exterior, asta are să ne fie sfârşitul. Şi când vom face lucruri din obligaţie, are să ne mănânce banalul. Iar când va interveni monotonia, are să-şi facă loc punctul… contrapunctul.

De-ar fi să mă îndrăgostesc de ceva, ar fi de-un creion. De-ar fi să fiu un instrument aş fi o ascuţitoare. De-ar fi să fiu un personaj aș fi Minerva înțeleapta. De-ar fi să fiu un animal, m-aş transforma într-un şoarece de bibliotecă. De-ar fi să mor de tânără, cenuşă mi-ar plăcea s-ajung. De-ar fi să iubesc cu adevărat, m-aş da de trei ori peste cap şi-aş face-o într-o manieră feerică. Ca personaj de basm mă văd un Prâslea, mă iniţiază probele, mă cresc loviturile, mă înalţă eşecurile. Ca om sunt supraom. Azi. Iar mâine mă transform în neom. Supraom-om-neom. Şi hai de ne-om angaja într-o camaraderie spirituală, şi-om discuta despre … puncte, contrapuncte, curcubeie, papagali şi modernism. Hai de-om dansa în ringul limbajului. 

Bună! Troluţa s-a organizat.

M-am hotărât să devin bună. Nu bunoacă, ci bună. Bunoacă n-am să fiu niciodată. Bunăciune poate. Dar bună e o certitudine. Bună, sunt bună. Buna creştere e bună, şi tocmai din cauza asta nu-mi permit să salut pe nimeni cu Bună. Bună ce? Bună ziua, bună eşti... bună-bună. Dar nu sunt bună-bună, nu spun bună, ci sărut mânuşiţele. Deşi unii se cred buni, nu prea ştiu să zică un bună... ziua, seara, dimineata... a mai ramas un alt salut cu bună? Ş-apoi la ce să te aştepţi de la hormoneii ăştia de liceu dacă unu cu care-ţi tragi chiloţii şi-ai fost la păscut sau... unul caruia nu-ţi permiti să-i tragi chiloţii de bun ce-i nu zice nici măcar un Bună. 

M-am hotărât să devin organizată. Nu vreau să organizez pe nimeni, în afară de propria-mi persoană. Ştiţi de când? De luni. (De luni merg la sală, de luni m-apuc de învăţat, de luni nu mai mănânc carne, de luni citesc cartea pe care am amânat-o două luni...ştiţi voi... toate lucrurile bune se încep de luni, dar nu înaine de-o pauză). Revin. Da, m-am organizat. Mi-am reluat bunul obicei de-a face sportul de dimineaţă, de a merge regulat la sală, de a nu mai mânca prostii, de a-mi aranja hârtiile, de a-mi face curăţenie... Dinastea de femeie puternică, cică. Dar voi mă ştiţi că-s genul barca pe dealuri :). Şi de ce nevoia asta de ordine? Păi ca să îngraş porcu în ajunul de-a împlini 21 ani. Că după ce fac 21, sau poate la sfârşit de an trebuie să trag linie să văd ce-am comis anul ăsta. Şi pe lângă faptul că am mers în Norvegia şi-am mai învăţat pornoşaguri linvistice să mă pot lăuda şi cu-o organizare. Că lista aia pe care mi-am făcut-o la început de an... vai de ea! Sau vai de mine... 

M-am hotărât să devin cu minte. Cuminte sunt, cu minte nu prea. Aici ce să vă spun? Că-mi spăl farfuria de fiecare dată după ce mănânc? Sau că o ascult pe mama când îmi mai transmite semnale codate de genul du-te şi învaţă? Sau că merg la şcoală de fiecare dată cu lecţia învăţată? Dar unde mă credeţi voi aici, pe Mirc? 

M-am hotărât să devin hotărâtă. Doar în teorie. Ha!

M-am hotărât să vă spun că mă cheamă şi Andreea. Defapt Andreea e primul meu prenume. Asta că a trecut Sf Andrei şi nu se mai simte nimeni obligat să-mi spună la mulţi ani. Nu ştiu de ce mă cheamă asa, probabil ai mei părinţi au vrut inconştient să evidenţieze faptul că-s un semn mutabil de foc - ş-apoi iniţialele arată cam aşa: A.R.D! Eu nu am febră, că nu fac de obicei, nu ard de dorinţă, sau gelozie, dar mă ard... ocazional: ba cu ceară în palmă, ba cu apă clocotită, ba cu nejudecata-mi şi franchețea în exprimare. 

Şi-mi place să mă joc, dar nu am cu cine. De mică am suferit că n-am copii cu care să mă joc. Iar acum toti copiii sunt maturi, teleghidaţi ca nişte mături şi nu se joacă. Şi eu am decis să mă joc cu cuvintele şi-am încercat să găsesc sensuri celor mai comune cuvinte. Le-am dezbinat, le-am integrat în propriul meu sistem de joacă şi mi-au ieşit nişte ruxisme lingvistice: 

1. Amorul e preludiul morţii: amor => a mor!
2. Aroma face să fie adevărată replica: toate drumurile duc la Roma: aroma => a Roma!
3. Oamenii nu se îndrăgostesc, ei cad în dragoste: fall in love

4. Barca pluteşte pe dealuri pentru că eu aşa am învăţat la şcoală şi aşa cântam... şi mie mi se părea logic.

5. Labilă şi la bilă m-au determinat să spun într-un curs de norvegiană că ceva personaj de-al lui Ibsen, o femeie de bună seamă, e Labiluţă. Şi aşa a rămas.

6. Iubirea e o supă publică făcută de-un măcelar + pe asta eu am dedus-o dar nu mi-am permis s-o spun cu voce tare ca să nu mă considere şi pe mine Labiluţă (din minunata creaţie a Martei Petreu - Scrisoare către dragostea unui bărbat)

7. Eşti mult prea cerebrală. Trebuie să fii mai cereală. (Pe asta o ştiţi deja! Şi sfătuiesc pe toată lumea cu panseul ăsta, doar că eu nu am timp să mă cerealizez)

8. Nu pot pronunţa diftongul OA! Scriu soare, dar pronunt un sorinel, scriu picioare dar pronunt piciuare sau piciOre! Nu spun prietenă, spun pretenă sau preten (nu mă descurc la IE). Lungesc uuu din Cluj şi iese un Cluuuuj no! Mă cert cu Ana când îi povestesc ce-am visat pentru că ea nu mă ascultă. De ce? Pentru că eu încep asa: "uaa tu ana!! am visat cu brad pitt!" Şi ea-mi zice un fel de vrea-o-ai tu că nu-i lângă tine. Şi mi-o tânteşte: "poate l-ai visat pe Brad Pitt".

9. Hai de ne-om trolifica! Şi mi se mai spune şi Troluţa!
10. Nu te supăra, frate, dar în 10 e ziua mea!