Ea cerută, eu pierdută!

Țârrr sună Amerimacka. Mă uit la telefon - Bozo. Ora 22:20 GMT+2. Răspund.
Banala întrebare: Ce faci?
Răspunsul meu: Daaa bine, p-aici.
Ș-apoi șoc: Ghici cine got engaged?
Eu: Habar n-am. Cine?
Bozo: Măierița!
Eu: CINEEEEEEEEEEEEEE?!?!?! Cum?!

Iar între timp primesc mesaj de peste ocean:  "Am primit inelul!"

Pe cuvânt de cercetaș că în viața mea n-am fost mai șocată ca acum. Păi tu Măieroaie dragă, tu chiar te-ai făcut mare? Chiar ești prima?! Chiar vrei să devii femeie responsabilă? Cuuum tu?! Tocmai tu?! Niciodată nu m-aș fi gândit că tu vei fi prima care va face pasul. Chiar e inel adevărat și nu-i din pufuleți?! Vorbești serios că te faci femeie cu acte în regulă, îți schimbi numele nemțesc într-altul american de baștină europeană? Tu chiar m-ai luat în serios când te întrebam săptămânal când te măriți?! 

Prietena mea se mărită, eu nici nu sunt încă în stare să dorm cu un mascul în pat timp de-o săptămână, nu știu să gândesc la persoana întâi plural, nu știu să fiu neegoistă. Iar ea... ea face pasul. Mă bucur din inima-mi înghețată pentru tine, pentru fericirea ta, pentru viitorul construit cu migală pe care o să-l ai, pentru toate momentele de plural, pentru faptul că ești o curajoasă, o luptătoare și-o hotărâtă gata să lupte cu orice îi stă în cale. Mă bucur că ești iubită, respectată și apreciată pentru cine ești și ce faci. Mă bucur că ești o norocoasă, mă bucur că ești o matură, dar mă întristează că te pierd. O să fii o tanti?! 

Te-ai fi gândit tu acum 5 ani că o să fii o mare mai devreme decât preconizasem? Te-ai fi gândit tu acum 10 ani când mă urmăreai pe dig c-o să ajungi la 23 de ani să te logodești? Te-ai fi gândit acum 13 ani când ai căzut în fund de râs că la 23 de ani o să-ți găsești prințul care să te ceară? Te-ai fi gândit acum 15 ani la ora de gimnastică de la tanti Luci c-o să dai de un mascul care să te iubească într-atât încât să miște munții pentru tine? Ei bine, mie nici astăzi nu-mi vine să cred. 

Să fii fericită, iubită și respectată! Știi unde mă găsești și mai presus de toate știi cine te felicită prima din inimă. :D 

Cu o lacrimă (sau mai multe) de drag pentru tine, de părere de rău că nu mai ești o fetiță, te îmbrățișez și te prietenesc până ne-om face oale și ulcele.

A ta, 

o prietenă emoționată. 

Semnat Pru (cu tot neamul ei din ea și cu toate derivatele)

La Paris nu-i paradis

Cu puțin noroc aș putea fi lăsată în pace de toți dăunătorii karmei și așa dezechilibrată.

Am fost la Paris. Mi l-am imaginat altfel decât l-am găsit - ca mai toate imaginațiile mele. Nici pe departe atât de strălucitor, curat și parfumat ca în vis. Și când mi-am achiziționat noul parfum franțuzesc de toamnă am fost puțin sceptică - să nu se fi infiltrat puțin miros de rahat parizian în sticlă. Sunt dezamăgită de acest oraș romantic, pe care l-am găsit prea puțin romantic în frecventul miros urinal ce mă urmărea până și într-un magazin de parfumuri. Ce-am văzut eu la Paris? Multă grandoare construită pe-un imperiu de rahat. Firește, momente frumoase și pozitive au existat, însă impresia generală e că dacă vrei să vezi Parisul nu sta mai mult de 2 zile - într-a 3a începi deja să vezi părțile negative. De fapt șocul meu a venit de la faptul că pe coridoarele Operei din Paris (după ce-am și plătit o taxă modică de 7 euro) puțea oribil a budă. Zău că era groaznic. Și n-am putut contempla grandoarea de 7 euro că m-a dat afară putoarea și m-a și irascibilizat. Acum e posibil să am eu nasul prea sensibil, să fi ajuns la Paris într-o perioadă critică a existenței mele, însă, sincer și din corason, m-a dezamăgit ce-am văzut acolo. Cine zice că Veneția pute n-a fost la Paris. Și apropo, la Veneția nu pute. La Paris, DA! Și Eco a zis-o în Baudolino: "Parisul e un sat plin de noroaie" și aș completa eu - și de rahați. 

Și-am fost și la Versailles. Că no. Altă grandoare strălucitoare, aururi peste aururi, marmuri peste marmuri, mătăsuri fine, boscheți de dat date. Și... în afară de ce-i afară, de grădina care-i minunată, înăuntru nu-i mare tamtam impresionabil. Adică n-ajunge nici pân la piciorul broaștei austriece de la Schonbrunn. Să nu mai vorbim de niște suveniruri kitch-ioase cu Maria Antoaneta și alți peruchiați păduchioși ai faimoasei curți regale franceze. 

După revenirea în țară, toate obiectele vechi s-au răzbunat pe mine. Mi-am pierdut ochelarii de soare - vechi, mi-am rupt cureaua de la ceasul vechi, mi-am murdărit cu vopsea trenchiul vechi. Dar nu m-au afectat foarte tare. Am înțeles că și-au făcut ciclul, le-am uzat destul și acum pot să se odihnească în pace. 

De când sunt tristă fără motiv mănânc foarte mult. De când dorm peste măsură, mănânc foarte mult. De când găsesc toate cursurile plictisitoare, oamenii neinteresanți și dialogurile fără noimă mănânc foarte mult. Mănânc non stop. Și am avut astăzi un șoc pe cântar. Credeți că-mi pasă?! Am să mănânc la fel de bine și în viitor. Asta pentru că mâncarea e unica mea bucurie, unicul meu scop (tomnatic) de a trăi , unicul moment fericit dintr-o zi. Și mă condamnă cineva? Faceți-o. Puțin îmi pasă. Iubesc mai mult starea de bine cu stomacul plin decât procesul de a face mușchi cu stomacul gol. 

Orice aș spune e adevărat pentru că am spus.