Matematica, femeile şi ignoranţa

"Cu cât îmbătrânim, cu atât mai mare devine uimirea când vedem câtă ignoranță încape în noi fără să ne crape hainele." (Mark Twain)

Şi-mi permit să spun că ignoranţa nu se raportează numai la vârstă, ci şi la caracter. Dar se pare că deşi ar trebui să fim maturi şi să avem scaun la cap, noi ne pierdem memoria şi uităm... de la întâlnirea cu loveru până la porţia zilnică de hrană. E foarte ciudat cum nu putem fi perfecţi. E şi mai ciudat cum nu ne mulţumeşte nimic şi avem mereu motive de ceartă. E ciudat cum rămâi singur şi eşti nevoit să vorbeşti cu pereţii. E ciudat şi trist să nu te caute nimeni. E ciudată viaţa asta. 

(a+b)2 = a2 + 2ab + b2. E tot ce mai ştiu din matematică. Formula e simplă. O ea + un el împarantezaţi într-un amor propriu = fericirea ei + fericirea lor + fericirea lui. Dar ziceam săptămâna trecut că nu există fericire. Probabil bucurie... care e mai scurtă decât fericirea, dar tot în zona de la puterea a 2a. 

Ce-are în comun ignoranţa cu matematica? Declar, deşi nu e o surpriză, mi-a plăcut mai mult să calculez decât să citesc. Iar de scris nu mai vorbesc. Mereu mi s-a părut stupid să scriu compuneri. Dar acum asta fac... scriu compuneri frustrante. Dar cel puţin le scriu din mine, nu din obligaţia de-a luat un 10 sau de-a face o impresie bună. Se zice că o femeie care gândeşte singură gândeşte rele. Femeile preferă să rezolve ecuaţii matematice decât să fie ţinta ignoranţei. Asta deşi femeia cunoaște numai o formulă din algebră şi mai are habar de-o tangentă... şi nu c-ar şti la ce foloseşte, dar sună bine. " Mi-a tras Ăla o tangentă" = Mi-a tras o privire. Sau mi-a bagat o privire... depinde de limbajul elevat al tipei tangenţiate. Aşadar, ignoranţa matematicii conduce la ignoranţa femeii?!Tare-aş vrea să cred asta. Aş opta, mai degrabă spre afirmaţia: Matematica - o cale sigură de-a ignora femeia. Suna mai.. plauzibil, nu? 

Ar mai fi şi teorema lui Thales (nu m-a ajutat niciodată), dar e irelevant când vine vorba de cei 3I: iubit, iertat, ignorat. Deşi mulţi nu aplică I2 = iertat şi trec direct la I3 care-i al naibii de grav şi dureros. Dar trebuie să ne obişnuim. Pentru că indiferent de cât de multe persoane ar fi în jur, tot singuri suntem când facem duş, tot singuri hoinărim în vis, tot singuri ne facem abonament la Ratuc, singuri udăm florile, singuri umblăm şi noi singuri vedem că aşa e. Pentru că nimeni n-are degând să-ţi fie la dispoziţie în afară de "tine-le" tău. Starea îţi înţelege starea, sufletul îţi înţelege sufletul, tu probabil te înţelegi pe tine... iar de restu ... ia mai dă-o încolo şi mai gândeşte-te numai la tine. E vreme de egoism. 

Şi referitor la frustrarea mea aruncată în cuvinte, iată răspunsul: 

"A scrie înseamnă a face o plângere. Nu e mare diferenţă între un roman şi o reclamaţie făcută la poştă." (Frederic Beigbeder, Dragostea durează 3 ani) .... sau în cazul meu... 3 luni.. da bine, hai fie.. sau multiplu de 3.