Totalul afișărilor de pagină

joi, 8 septembrie 2011

Ciuperci şi decizii

Nu s-au petrecut multe evenimente în viaţa mea, însă am fost, relativ activă. Marţi după masă am mers cu buni la cules de ciuperci într-o pădure învecinată. Ne-am întâlnit vreo 10 adulţi (inclusiv eu), ni s-a explicat ce ciuperci să culegem şi ce nu, iar apoi ni s-a dat la dispoziţie o oră să alergăm la cules. Nu ar fi fost mare tam tam, dacă n-ar fi plouat.... tare, mult, continuu... exagerat.
Ţinuta mea de mers la ciuperci la 10 grade şi ploaie a fost următoarea: nişte buddy-momo găuriţi primiţi de la buni ca să nu-mi fie frig, pantaloni de trening şi nişte pantaloni de ploaie, numărul 44 - mari şi largi, eram ca un clovn în plin moment de acţiune. În picioare am avut nişte cizme de gumă cu vreo 3 numere mai mari decât port eu, dar am compensat cu două perechi de şosete ca să nu îngheţ. Ei bine, cu toată înfofolirea asta tot mi-a fost puţin frig în momentul în care ne-am adunat să ne arătăm strângerea. Am stat până nenea specialitu (prof de chimie la facultate) s-a uitat la fiecare ciupercă în parte ca să nu mâncăm ciuperci otrăvitoare. O oră am cules, o oră am ales.

Am ajuns îngheţată şi înfometată, deshidratată, dar mulţumită de mişcarea pe care am făcut-o prin pădure.

Ieri, miercuri, am fost la facultate la Coffee Hour si o şedinţă despre o excursie în care urmează să plec săptămâna viitoare. M-am aşezat cu fetele la masă, dar n-am avut ocazia să vorbesc cu ele, căci am fost antrenată într-o discuţie cu spaniolul despre care v-am mai zis (pentru care trebuie să mă comport frumos căci sunt prima româncă pe care o cunoaşte). Am discutat preţ de-un ceas, şi e foarte haios omuleţul. Am simţit că-i de-al lunii mai... şi am simţit bine. Bucuria mi-a fost când am văzut că nu e taur, pentru că am zis c-o termin cu bovinele.

Trebuia să merg la Open Stage aseară, dar am renunţat ... probabil din cauză că m-am dat leneşă şi obosită (deşi nu eram şi aş fi mers). Stau prost la capitolul decizii şi întotdeauna trebuie sa întreb pe cineva .... şi nimeni nu-mi spune ce vreau să aud! (aviz sfătuitorilor :P)

Na şi aseară am vorbit cu vikingul. Şi mai multe nu vă spun. Că oricum după ce vede mama ce am scris intră să mă întrebe ce-am vorbit. Şi tu ce-ai zis şi el ce-a zis ...

Buni are liber 2 zile, dar nu stă acasă. Îmi place că-i de-a drumului. Eu am rămas acasă cu motanul sforăitor, dar nu ne prea întâlnim pentru că "evităm maxim" ca să nu ne batem pe mâncare!

E soare norvegian în grădina norvegiană din pădurea norvegiană. Soarele pătrunde pe fereastra norvegiană şi luminează întreaga cameră norvegiană! Iar eu sunt o norvegiancă în devenire!

2 comentarii:

  1. ciuupeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeerci rooooosiiiiiii cu picatele aaalbeee

    RăspundețiȘtergere
  2. Păduri norvegiene şi ciuperci norvegiene...Rivalizează cu cele elveţiene?

    RăspundețiȘtergere