Totalul afișărilor de pagină

joi, 30 aprilie 2015

Despre porcușorii isterici ai zilelor noastre

Când porcușorii isterici grohăie agresiv trebuie să stai deoparte.
Când porcușorii isterici te atacă trebuie să reacționezi.
Când porcușorii isterici persistă în stare de irascibilitate ar fi indicat să le sugerezi o detensionare.
Când porcușorii nu sunt isterici e ceva greșit cu ei. Or fi bolnavi. 
Când porcușorii sunt tăcuți înseamnă c-au mâncat bine și-și fac siesta. Dar asta nu-i împiedică să monitorizeze mișcările din jur și să pună la cale un plan de atac la persoană sau la alți porcușori.
Când porcușorii se îndrăgostesc îți iau o purcicuță pe care o alintă pisi. 
Când n-avem niciun porcușor în jur înseamnă că suntem singuri, acasă, în pat. Altfel, toată existența ne e populată de porcușori mai mult sau mai puțin isterici, mai mult sau mai puțini cărnoși și îndopați cu furaje.
Când vezi un porcușor isteric dă-l de pământ ca pe un porculeț plin cu bani. Ia-i banii cumpără-ți acadele și bomboane și apoi plimbă-te în fața altor porcușori să le faci în ciudă că ei n-au. Și atunci vei putea vedea un porcușor ambițios. 

Nu știu cum ar fi viata fără porcușori isterici. Probabil mereu ar fi prea cald sau prea frig afară, chit că geamul e deschis/închis, după caz. 

Pentru că toți suntem niște porcușori și scrofițe isterice, spun să nu îi desconsiderăm pe alții și să ne uităm, întâi de toate, în cotețul nostru plin de rahat.



joi, 23 aprilie 2015

Că ne place să ne plângem de luxul demnitarilor

Astăzi rămân tot în sfera relațiilor internaționale. Narez niște frustrări nepersonale. Evident, comentarii adiacente.

Că tot ne place să ne plângem de cât de mulți bani cheltuie demnitarii noștri pe deplasări în avioane private (vezi Klaus Iohannis care a plecat la Bruxelles și comentariul acid de pe facebook al lui Mindruță) în loc de un loc la geam într-un wizz suprapopulat de oameni cu sacoșe de rafie și mame cu copii care plâng tot zborul, că tot ne place să ne plângem de faptul că aceiași demnitari circulă cu mașini blindate și luxoase, iată că, un coleg de-al meu, proaspăt întors din Erasmus, așadar cu o viziune net superioară a noastră, celor care am putrezit și ne-am împuțit tot pe băncile Babeșului de pe Avram Iancu, vine cu o propunere incredibilă, la care noi nici nu ne-am fi gândit, poate pentru că am fi gândit înainte s-o spunem. Propunerea: bogații din MAE să nu mai aibă Mercedesuri, le-ar ajunge un Audi. Acolo, în viziunea lui de economist, s-ar economisi destui de mulți bani și-ar ajuta, crede el, ca banii publici să nu mai fie irosiți, fie și într-un mic procentaj. 

Stimate coleg, dacă l-ați fi ascultat pe stimabilul domn profesor înainte să vă căscați gura ați fi înțeles afinitățile demnitarilor pentru lux și nevoia de a fi în siguranță în timp ce își mișcă fizicul de la o ședință la alta, de la o Cameră la un Palat. Ba mai mult, soluția ta se dovedește a fi cât de poate de nicicumă. Înțeleg nevoia de-a reduce luxul, dar de la Mercedes la Audi chiar nu-i o scădere considerabilă. Aș fi înțeles, probabil nici n-aș fi luat în derâdere o propunere conform căreia tu ai fi sugerat un schimb de automobile de la Mercedes la Renault, sau hai, Skoda. Acolo aș fi sesizat diferența. Deși, uite la Băse, dar probabil nu te uitai la TV când încă era președinte, el circula cu o Dacie. 

Din zicerile înțelepte de pe Avram Iancu de vizavi de cimitir, în viitor. 

miercuri, 22 aprilie 2015

Milă africană

Știți care e diferența între ambasada din Sofia și cea din Londra?
MOBILA.

Mă simt nevoită să repet că încă trăiesc, dar nu mai am traume. Am doar un regret. Că acum doi ani, când eram o eternă bolnavă închipuită și sufeream la corasoane în fiecare lună, n-am făcut eu un pas inteligent să mă reapuc de dansat. Nu-i bai. M-am deșteptat la cap în 2014 și bine am făcut. 

Ce mai fac? O ard prin cluburi elitiste de rueda și de relații internaționale la Babeș. Îi studiez în profunzime mintea criminală a lui Breivik, mă ocup de migrație, de muslimi teroriști și de multiculturalism. Dansez nocturn cu drag și spor în speranța că munca mea va fi folosibilă și se va ajunge la rezultate frumoase. (Vorbesc la singular, deși suntem o mână de talente muncitoare). 

Mă curentez (țin la curent) cu noutățile, atât cu cele mondene cât și cu cele cu adevărat valoroase. Începe să mi se facă destul de milă de africani. Motivele: diplomații români au prea mare valoare să meargă în ambasadele din Africa pe motiv că-i rușinos și, o dată ce-ai ajuns în fundul Africii, nu mai ai drumu șlefuit cu diamante către Washington sau Berlin. Ba mai mult, riscurile sunt atât de mari încât nu merită să-și miște fizicul din vila protocolară din capitală pentru o vilă cu aer condiționat manual în sărăcia continentului sub-european. Al doilea motiv, ăsta fiind pe bune, mi-e al naibii de milă de imigranții ăștia care se urcă în vase dubioase, dau bani unor traficanți, se lasă biciuiți și umiliți pentru o speranță minusculă la o viață mai bună în Europa. Și se îmbarcă ei fain frumos și, la fel ca cei de pe Titanic, ajung pe fundul mării, de data asta de vină nefiind un iceberg, ci o mână de traficanți avizi de-a câștiga de pe urma unor nenorociți pe care nu-i distingi în întunericul nopții: nici din cauza culorii, nici din cauza mizeriei în care trăiesc. 

Ce e revoltător: sunt africani, ce contează c-au murit 800. E la ordinea zilei. Presa nu vuiește pe tema asta. Vuiesc ONG-urile, UN-ul și comunitățile emigrante din Europa. Și se mai sesizează din oficiu și înalții Europei. Dacă toată scufundarea asta ar fi fost cu cetățeni americani, știrile și dezbaterile televizate ar fi eclipsat, cu siguranță, moartea mamei OZ. 

Atât. Că mi-e prea milă să gândesc mai mult.