Totalul afișărilor de pagină

duminică, 28 august 2011

What if ...

A trecut şi a doua zi în pădurea norvegiană. Trebuie să recunosc că sunt fascinată de această casă pentru că are nişte ferestre foarte mari şi luminoase, în bucătărie sunt constant 9 lumini/veioze aprinse, simt miros de istorie şi aud slabe glasuri de copii prin vale.

Mă trezesc ieri de dimineaţă cu gândul să merg să-mi fac nişte cumpărături. Planul pare să se anuleze din cauza vremii capricioase. Nu e frig, însă plouă continuu. Decid să-mi petrec dimineaţa şi implicit după masa la gura sobei, să citesc nişte basme norvegiene (mi-a dat doamna o carte cu basme să o răsfoiesc), până când prietenul meu spaniol de anul trecut îmi dă un semn. Mă anunţă că de întâlnim la ora 19:00.

Aşadar la ora 19:00 mă întâlnesc cu studenţii în curtea din spate a facultăţii unde e ridicat un cort mare alb. Plouă, dar vikingii nu par a fi deranjaţi şi beau fără probleme. Petrecerea asta la care merg eu e cu tema: White Party. Care mai de care îşi etalează ţinuta albă, lumea bea, dansează şi se simte bine. Petrecerea a început la ora 15:00 şi de la ora 22:00 a continuat la Kroa. Nebunie. (Vezi cum mi s-a părut că petreceau vikingii anul trecut http://ruxandra-dumitrescu.blogspot.com/2010/08/cum-petrec-vikingii.html)

Să trec acum la detalii. Momentan cunoşteam aici doar doi studenţi de anul trecut, aşa că decid să nu merg singură să stau cuc pe acolo şi aştept ora stabilită pentru întâlnirea cu spaniolii. Observ că sunt mai mulţi studenţi de anul trecut, vorbim, schimbăm impresii etc. Eu nu beau. Acuma... nu beau nu că nu aş fi vrut.. (deşi am zis că nu beau că sunt cu bicicleta şi nu am cum să conduc bicicleta în stare de ebrietate) ci pentru că după ora 18:oo nu-ţi poţi cumpăra alcool. Ce să fac? Îmi iau un iaurt cu cereale. Noroc că l-am mâncat înainte de a ajunge la petrecere, că altfel dădeam de bănuit că nu sunt la semne. Mă îndeamnă vreo 3 vikingi cu beri, insistă chiar, dar mă abţin pentru că ... la drumul de întoarcere ştiu că mă aşteaptă obstacolul de neînvins: întunericul... iar farul de la bicicletă nu funcţionează.

Cunosc o mulţime de studenţi străini şi norvegieni. Fac o impresie bună, cum că sunt singura din România, deci sunt un fel de standard (asta mi-a zis un spaniol. Sunt prima româncă pe care o cunoaşte şi să fac bine să mă port adecvat dacă vreau să aibă o părere bună despre poporul nostru. Ulterior merg cu el la Kroa şi povestim câte în lună şi în stele, iar el e surprins că ştiu să vorbesc atâtea limbi. Deştepte româncele astea.) Sunt un fel de copiliţă fără minte, micuţă, toţi se uită cu drag la mine. Nu pot decât să mă simt bine. Se oferă vikingii să mă încălzească în cerc (pentru că la un moment dat mă prinde frigul şi devin necomunicativă). Drăguţ, ce să zic. Aia mică şi drăguţă din România. Bine că nu mă ştiu drept aia mică şi rea.

Ajung la Kroa. Când încep să dansez, nu mai devin aia mică şi drăguţă, ci se schimbă privirile masculilor. Fie. Unul, mai tupeist, vine la mine să-l învăţ să danseze că ştie că am fost dansatoare. (Ne ştim de anul trecut, dar nu-mi amintesc să fi vorbit altceva în afară de salut salut. A fost aiurea anul trecut că ieşeam tot timpul cu Agata, iar ea era mai timidă, eu trebuia să stau tot timpul cu ea şi eram destul de inabordabile, fie şi pentru o discuţie oarecare). Urmează un dans antrenant cu un rac din slovacia (chiar dansează bine)! Mă trezesc prin aer de câteva ori. Masculii ăştia au impresia că dacă sunt mică mă pot arunca şi învârti ca pe o păpuşă descurcăreaţă (descurcăreaţă pentru că anticipam mişcările şi ştiam să ies din încurcăturile paşilor). Mi se propune să dau lecţii de dans. Accept. Sunt curioasă dacă în stare de neebrietate el-ul cu pricina îşi va mai aminti ce l-am învăţat şi ce m-a rugat. Dar... să rămân totuşi cere(br)ală şi să nu-mi imaginez că mintea masculină poate merge atât de departe la beţie.

Punctul culminant e când vine un viking (care m-a reperat de ceva vreme) şi mă ia la dans. Pai acuma el nu prea avea treaba cu dansul, muzica şi ritmul, dar dadea şi el din aripi arogant ca un cocoş de munte. Se dovedeşte că e defapt de la mare. (Ana, colocatar de-al tău). Dacă anul trecut am afirmat că nu se paote comunica cu norvegienii, nu se poate interacţiona, ei bine... evenimentele de aseară m-au făcut să-mi dau seama că se poate. La petrecere am purtat o discuţie cu un tip cântăreţ care studiază istoria, natura, şi alte cele şi care vrea să devină fie profesor, fie scriitor. Nemeş, dacă te interesează proza norveniană a unui tip de 26 ani spune-mi şi-ţi arăt viitoarea concurenţă pe piaţa internaţională a bestsellerurilor viitoare. Revin însă la vikingul cocoş. Era atât de "fericit" încât nu îl puteam înţelege nici în norgeviană, nici în engleză. Vine să mă conducă. Eu trebuie să-mi iau bicicleta de la facultate. Pe drum îmi spune să mergem la el. Ce să merg? Îşi scoate telefonul şi-l scapă în baltă. Mai mergem juma de metru, dă să pice în şanţ. Se împiedică de nu ştiu câte ori. Pai nu am venit la Bo să mă fac vikingsitter. Văzând că nu accept nicicum să merg la el, încearcă un şantaj emoţional. Şi-mi zice: Dar dacă eu sunt marea ta iubire? Accepţi să mă pierzi aşa uşor? Îi răspund că nu cred în iubire. El accentuează ... WHAT IF ... Am început să râd pentru că mi-am adus aminte de asta.

Ne despărţim la facultate. El îşi comandă un taxi, eu merg după bicicletă. Nu apucăm să ne zicem nimic pentru că el intră într-un tufiş, eu observ 3 secunde mai târziu, o iau înainte iar pe când trec de curbă taxiul apare, iar el pleacă. Uff.. şi am scăpat.

De la facultate acasă fac vreo 20 minute cu bicicleta. Cred, însă, că am făcut mai mult pentru că am avut de urcat un deal de anvergura celui din Gruia, apoi am intrat pe un drum de ţară neluminat, iar farul bicicletei mele nu funcționează. Am mers doar în zig-zag. Mă întreb însă .. dacă aş fi băut ... cum aş fi ajuns acasă?

Am avut o petrecere frumoasă, m-am distrat, am cunoscut muultă lume nouă, mi-am făcut prieteni, am ajuns în siguranţă acasă la ora 2 iar acum mă gândesc la mormanul de badoage din curtea facultăţii.

What if ... cum ar fi fost dacă ...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu