Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 26 ianuarie 2011

De ce? Pierd și mi-e frică!

De ce? Cred că e întrebarea pe care ne-o adresăm cel mai des, cu sau fără rost, pentru a afla un adevăr, sau poate doar pentru a enerva pe interlocutor, pentru a clarifica, sau doar de dragul conversației.

Mă întreb și eu niște de ce-uri!

1. De ce nu mi-am respectat planul și nu m-am dus înapoi la Cluj când am zis că merg? Mda... am revenit de curând în patria mamă pentru a merge la schi. Și am fost și am reușit performanța de a pica. M-am lovit (nu grav) la genunchiul stâng și acum sunt imobilizată la pat pentru câteva zile. E crunt. E mult mai obositor să stai decât să faci ceva. Internetul are limite, filmele la fel, conversațiile cu prietenii se mai sfârșesc și ele, conflictele se iscă din cauza oboselii de nefăcut nimic și nu-ți poți dori decât ca tu să te faci bine și să poți umbla.

Apreciem lucrurile doar atunci când nu le mai avem. Nu mi-am apreciat calitatea mânușilor de piele până când nu mi-am pierdut una în taxi. Nu am apreciat calitatea unui album de artă până nu am căzut de pe scaun din cauza lui în încercarea de a-l așeza la loc de cinste în bibliotecă. Nu mi-am apreciat picioarele până nu le-am văzut accidentate (ba o căzătură în șanț astă vară, ba o entorsă la glezna dreaptă acum vreo 6 ani, ba o căzătură în lac în timp ce patinam în copilărie...)

Sfidăm destinul, ne sfidăm propriile planuri, ne sfidăm pe noi. Pierdem obiecte, ne pierdem cu firea, pierdem persoane dragi, pierdem... de multe ori însă le regăsim întâmplător (un cercel în covor, o șosetă în șifonierul bunicii, o agrafă în părul pisicii... evident doar lucruri mărunte). Adevăratele pierderi nu le mai putem avea/găsi. Mi-e frică să pierd, deși am fost crescută ca fiind o pierzătoare. Nu sunt o luzără, dar am învățat să pierd și să nu plâng sau sufăr. Știu că întotdeauna există alții mai buni decât mine și nu am de ce să-i invidiez. Nu am ambiții distrugătoare, nu trec peste cadavre în realizarea scopului. Pur și simplu visez și îmi doresc. Mă ghidează vorbele lui Coelho "Când îți dorești ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru realizarea visului tău".

2. De ce-ul din punctul 2 are legătură cu ce scriam mai sus legat de a pierde. Da... de ce nu am eu un prieten/iubit/amant/concubin... cu alte cuvinte.. un mascul care să-mi încurce viața? De ce? Pentru că.. mi-e frică și pentru că nu-mi doresc. De ce mi-e frică? Simplu. Mi-e frică să nu-mi pierd un prieten. Mi-e frică de un eșec într-o relație. Mi-e frică să rup o prietenie cu cineva doar pentru că nu suntem compatibili ca și iubiți. Pe de altă parte... nici nu-mi doresc. Dacă mi-aș dori, s-ar aplica teoria lui Coelho instantaneu. Așadar.. dragi visători și potențiali iubiți... înțelegeți de unde răceala mea ca ființă, dar în același timp căldura mea ca și partener de discuții. Nu vreau să vă pierd, nu vreau un eșec.

Iubirea ori te pălește, ori nu e iubire.

18 comentarii:

  1. Se vede ca esti la pat. Esti mai "calda", daca pot spune asa.
    Si nu aveai iubit cu cateva zile in urma?

    RăspundețiȘtergere
  2. :)))) mai mai... ce iscoditor esti! "iubitu" e momentan in pana de tehnologie.. asa ca n-o sa vada ce-am scris! :P :)) Si cand va citi va fi, in mod sigur, pe gustul lui si ma va aproba! :P

    Adora sfarsitul... garantez! :P

    RăspundețiȘtergere
  3. Fără peniși sau alte organe26 ianuarie 2011 la 23:36

    Încep să îți comentez articolul de la coadă înspre cap. Ultimul paragraf: viața poate deveni destul de plictisitoare dacă nu cauți să ți-o încurci cumva sau cu cineva. Încurcăturile au farmecul lor. Cum poți să pierzi un prieten (prieten!) dacă nu te potrivești cu el ca amant/concubin etc? Ce prieten e ăla? Ăla e prieten? Păi prieten e ăla? Ăla nu e prieten. Ăla e ...ulărău care se bosumflă dacă nu poate atenta la ce-ai tu și nu arăți decât puținilor aleși (observă că încerc să nu folosesc organe genitale) și care nu te prețuiește pentru ce-ai în cap (și nu arăți decât unora). E semn că nu e important. Asta cu doritul nu am ce să zic. E dorința ta. Dar sunt pe felie cu Coelho. În sensul că sunt de acord cu propoziția lui (nu în sensul că ar atenta la ce-am eu și nu arăt decât puținelor alese:P). Paragraful penultim: îmi place. Antepenultimul: Nu poți să pierzi ceva ce încerci. Poți să pierzi doar ce nu încerci. Asta am mai vorbit.

    Succes la vindecare și curaj la a încerca ce altfel ar trece pe lângă tine. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumos scris... te-ai cenzurat destul de mult! Multumesc.. si apreciez! Apreciaza asta si noua infatisare (care vezi bine ca e cu margarete - ceea ce vrem, nu vrem sugereaza putina inocenta si puritate) precum si cititorii (care devenisera oripilati deja de atatea organe geni(t)ale).

    Stiu teoria... "decat sa nu faci ceva si sa-ti para rau, mai bine faci si-ti pare rau". Ai si tu dreptate, am si eu dreptate... avem amandoi dreptate! Dar vezi tu... si tu esti la fel de nehotarat ca mine, nici tu nu stii ce gandesti, la fel cum nici eu nu stiu ce gandesc si la fel cum nici tu nu stii cum gandesc eu! E un amalgam de relatii si sentimente... mai mult decat intotocheate! Vrem sa gasim calea cea dreapta? Vrem sa mergem pe drumul bun? Nu se poate daca iti e impus... se poate de buna voie, dupa glasul inimii/al sufletului si implicit al pamantului! :)

    Ce ma bucura pe mine e ca si tu te-ai bucurat de ce am scris si ai inteles ce era de inteles!

    Si legat de pierdere... poti pierde orice, oricand fie ca vrei, fie ca nu! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu nu sunt nehotărât. Eu sunt bou. E o diferenţă. Te rog.. Şi ştiu ce gândesc, când gândesc. Dar fiind bou (cum am precizat adineauri), nu am parte de confortul gândirii tot timpul. Ce gândeşti tu chiar nu ştiu (fiindcă sunt ...). Sunt de acord cu neimpunerea drumului bun.

    Nu prea pricep cum ai fost crescută ca fiind o pierzătoare. Adică ai fost învăţată să nu te frustreze pierderile? Sau ai fost constant convinsă de 'crescători' că eşti o pierzătoare?

    Nu ştiu dacă eşti tocmai inocenţa pură (cum e blogul tău). De regulă la oamenii cu care vorbesc mai mult observ repede că sunt infinit mai inocenţi ca mine. Despre tine nu am observat încă. În tot cazul, încet încet începi să devii mai sinceră. Şi să spui ce gândeşti. Cu sinceritatea nu ai ce să pierzi. Poza asta din drepata în care eşti mică mi se pare că a surprins felul în care priveşti tu viaţa.

    Ceea ce mă face să mă întreb: cât de des plângi? Când ai plâns ultima oară? Şi penultima?
    Acolo e puterea, în capacitatea de a plânge. Când erai mică plângeai des?

    De ce porţi chiloţi? :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Vlad, în primul rând, blogul sugerează inocență și puritate, nici pe departe eu! Zici că nu mă cunoști, dar mă cunoști destul de bine ( cel puțin în mare)! Știi cine sunt, îți sunt colegă, stai lângă mine pe la cursuri (asta mai nou)... deci nu zice că nu știi cine sunt. Că nu știi ce gândesc? Ți-am spus... e foarte bine. Dacă ai știi te-ai plictisi și n-ai mai vorbi cu mine!

    Măi, am spus că nu sunt o luzără! Știu să pierd și atâta tot. Am pierdut multe competiții în viața mea, am câștigat dublu, dar ideea e că știu să pierd, să plec cu coada între picioare, să plec capul și să mă resemnez. Nu toți știu să piardă. Unii nu acceptă să fie înfrânți. Eu accept că sunt alții de 10000 ori mai buni decât mine. Ca să câștig rămâne să mă lupt cu mine, cu voința și ambiția mea. Poți ajunge ușor primul. Important e să te menții!

    Când am plâns ultima dată? Nu știu. Nu plâng fără motiv. Cel mai probabil când am venit acasă, din cauză că mi-am simțit oarecum libertatea îngrădită... după o experiență norvegiană libertină 100%. Plâng pentru a impresiona, plâng pentru a mă descărca, plâng ca să-mi plâng de milă. Nu sunt o plângăcioasă, nici n-am fost! dar plâng... cu sau fără rost (pentru alții.. pentru mine totul are un rost)!

    Plâng de dor, plâng de oboseală, plâng că sunt rănită, plâng în singurătate, plâng ca să mă descarc, plâng... de dragul plânsului! :)

    Chilotii.. pe blogul tău! :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Mno, dacă poţi să plângi e bine. Nu ştiu ce caută chiloţii tăi pe blogul meu, dar nu ţi-e aşa un pic ruşine să spui asta la toată lumea? Parcă trebuia să rămână între noi... În fine.

    Chiar nu am spus că nu ştiu cine eşti. Am zis că nu ştiu ce gândeşti. Ceea ce e drept, că la mine înseamnă că nu ştiu cine eşti, dar nu am zis că nu ştiu. Decât despre gândire. Deci nu mă acuza că zic ceva când nu zic, că pe 10 februarie te prind şi nu scapi teafără.

    În rest, numai de bine. :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Eh.. ma prinzi! Asa cu m-ai prins si dupa 22? Sau... asa cum m-ai prins si marti? :P

    Pai nu zici, dar eu stiu ce gandesti... spre deosebire de tine... care inca ai dubii si daca ma cheama Ruxandra Dumitrescu sau Iukandia Dimeku! :)

    Si... chilotii am sa mi-i las pe blogul tau... Nu spun care e blogul tau... ca nu vreau sa ramana lumea oripilata de ce mai scrii tu pe acolo! :P Daca vrei, poti sa-ti faci tu singur publicitate! :P

    Spor la munca! Si poarta-te omeneste cu oamenii!
    p.s. UMBLU!!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Un biet om cu o biată cămeşă27 ianuarie 2011 la 20:35

    Aşa cum te prind pe 10.

    Eu nu am blog. Nu ştiu despre ce blog vorbeşti. Ce să fac cu un blog când pot să vorbesc liniştit pe al tău? Nu îşi are rostul.

    Mă bucur că umbli. E semn că poţi mişca piciorul:P

    Dacă tot îţi ţii chiloţii la mine, nu pot să îmi aduc şi eu o cămaşă la tine, când mai speli haine negre? Uite, îţi fac propunerea în faţa lumii. Ca să fie mai greu să mă refuzi. Şi dacă mă refuzi, scriu pe blogul tău (că eu nu am) cât de tiranică şi aspră eşti şi cum o biată cămaşă nu ai putut să adaugi şi tu la maşina ta automatică care nu necesită niciun efort şi cum nu ai vrut să mă ajuţi, biet student fără casă şi fără maşină de spălat şi fără un minim de confort. Şi cum m-ai lăsat să stau aşa fără cămaşă şi să fiu forţat să umblu cu ea murdară, sau să o dau cu din ăla de îmi pun în papuci ca să nu îmi pută.

    Şi lumea o să se răscoale, şi Oana va zice cu cuvintele ei vorbe dure şi nemiloase şi Ana o să fie neagră de supărare şi o să îşi schimbe numele în Nefericire. Şi au să îţi spameze blogul. Şi vei fi regretând că nu ai vrut să mă ajuţi cu o biată cămaşă subţire şi neconsumatoare de detergent şi apă. Dar va fi prea târziu.

    Eu zic să gândeşti bine situaţia. Să nu iei o decizie pripită. Şi să nu te laşi influenţată de ce zic acum.

    În rest, numai de bine. :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu ma intimidezi! Da... purul de el... el chiar n-are blog... saracutu de el... vai... ne faci sa plangem de durere ca n-ai blog! Parsivenie de taur ce esti! :P

    Bine, spal! Dar sper ca nu ti-e musai... ca nu ajung mai devreme de peste 2 saptamani.. si haine sigur n-o sa am de spalat pana peste vreo 3! :P ... Te descurci tu pana atunci... si la urmatoatea tura de negrituri participi activ cu o camasa neagra! :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Ăla nu e blog, că nu spune nimic. Și de fiecare dată când am scris, am scris ca să îți transmit ție ceva. Lucru inutil, că puteam să îți scriu pe messenger. Lipsă de ocupație...

    Am să rezist două săptămâni, până se fac trei:P Umblu și fără cămeșă la nevoie.

    RăspundețiȘtergere
  12. Îmi place blogul tău. Succes in continuare!

    RăspundețiȘtergere
  13. Ruxi asta e cel mai bun articol de pana acum :D Felicitari :*

    RăspundețiȘtergere
  14. Multumesc mult, PCD!

    Cristi B, multumesc! Ai un blog interesant!

    RăspundețiȘtergere
  15. Hai sa practicam toti amorul liber !

    VOTURI :

    -DA 76,43%

    -NU 23,57%

    Si da,imi convine ultimu paragraf
    CD

    RăspundețiȘtergere
  16. Imi place blogul tau. Felicitari.

    RăspundețiȘtergere