Dansul lebedei

Eu nu pot fi onestă decât la persoana întâi. Sunt judecată pentru ce fac, ce spun și cum arăt. Stârnesc invidie. O fac cu pasiune. Privesc cu superioritate peste ochelari, îmi arunc pletele-n vânt, aranjez gulerul trenciului, dunga ciorapilor sa fie pe mijloc, tocul cât mai înalt, mâinile cât mai fine, eu cât mai parfumată, învăluită într-o aromă puternică de mosk și flori de primăvară. Mă îmbrac cu natura, mă las sărutată de vânt, mângâiată de mâini osoase, cuprinsă de brațe ațoase și ușor formate… Mă desfăt în mătăsuri fine, cheltuiesc milioane pe cărți, ceaiuri și arome… nu-mi pare rău.

Vreau să fiu bogată ca să miros cât mai bine. Vreau să fiu bogată ca să călătoresc în toată lumea, să iubesc aventura și mirosul specific fiecărui popor… Vreau să fiu amanta unui bărbat brunet, să mă răsfețe cu cărți erotice, cu ceaiuri indiene și lalele. Vreau să zbor în cele mai exotice locuri, să mă îmbrac cu nisipul, să beau oceanul, să mă încălzesc cu apusul. Vreau o lume portocalie, o lume a mea plină de orhidee, bujori și floarea soarelui. Îmi doresc o libertate deplină, multă ploaie, multe nopți nedormite, multă pasiune, multe pagini scrise și citite, o căutare a mea prin religia budistă, o apropiere de Dumnezeul neortodox, o eliberare a canoanelor stricte. Vreau să câștig prin noroc, să râd la glume proaste, să fiu detașată și încântătoare.

Vreau să fac ceva pentru lumea asta. Vreau să mor glorios. Vreau să ajung cineva. Vreau să mă întorc în brațele focului, să mă stingă micuțul meu jet de apă, să mă înalț cu ajutorul adierii vântului de toamnă… și să nu mă întorc în pământ. N-am ambiții distrugătoare. Am doar vise…