Aleluia!

O umbră de revoltă din adâncul sufletului mă face să-mi doresc o exteriorizare prin scris, şi totodată o împărtăşire a unor sentimente de ură şi dispreţ. Sfidez cele sfinte? Nu! Sfidez habotnicia, o privesc cu dispreț. Ne dăm mari iubitori de Dumnezei şi sfinţi, pledăm pentru dreptatea religioasă, gândim îndrumaţi de canoane bisericeşti, dar cu toate astea păcătuim mai ceva ca un ateu.

Repulsia mea faţă de religie, faţă de oamenii religioşi (habotnic vorbind) a pornit prin liceu. Îndemnată fiind de dorinţă de cunoaştere, am studiat tainele religiei. M-au înverşunat multiplele războie şi ucideri din cauza puterii. Cine-i mai tare: catolicii sau protestanţii? Aleluia... hai in Gruia! Am decis brusc că nu vreau să fiu urmaşa unor criminali, nu vreau să mă lupt pentru religie, nu vreau să omor şi să fiu ucisă. E destul că se bat destul U si CFR, nu mai vreau si catolicii cu ortodoxii. Mă scârbeşte lupta pentru supremaţie. Şi unde... la biserică! Pai de-ar ştii Dumnezeu că lumea se bate din cauza lui ar aduce sfârşitul mai repede!

Cred în Dumnezeu, nu cred în oamenii care cred... sau pretind c-o fac. Merg la biserică o singură dată pe an... la înviere. E tradiție, o respect. Se presupune că unica dată când calc pragul bisericii ar trebui să fiu smerită, slujba să-mi ungă sufletul, iar la întoarcere acasă să mă simt liberă, eliberată de păcate. Se pare că lucrurile stau diferit. Ajung la biserică unde... se face comerţ cu lumânări, cu suflete și cu veşminte fine. Începe slujba. Eterna sonorizare proastă, eternele voci plictisite ale popilor dornici să repete din necesitate slujba cea veșnică şi îndemnurile puerile. Slujnicii bisericii - niște domni în vârstă fără vlagă, fără glas, emoționați de întreaga adunare. Praporii uitați în biserică... corul pe 70 voci de 80 ani, fuga în jurul bisericii, pălării albe, cocuri extravagante, costumaşe 2 pieces vișinii sau bleu, lume plictisită, atmosferă care te lasă rece. ..Slujba de Înviere!

Nu mă pot concentra să mă rog. Nu mă pot concentra la slujbă. Mă joc cu focul, cu două lumânări şi realizez ce om jucăuş sunt... doar sunt foc! Privesc în stânga... Oana - semn de apă. Privesc în dreapta.... Anca - semn de aer. Şi încep să zbor departe cu gândul prin astrologie, prin necesitățile omului de a bea, a putea respira şi a-şi găti.

Nu ştiu prin alte părţi cum să treaba, cât de mult te prinde slujba, cât de fascinant de glasul popilor sau cât de smerită e lumea... la biserica din sat toate, toate-au înghețat.

Din suflet vă urez o vacanţă plăcută, mâncăruri grele şi multe, somnuri inepuizabile şi vizionare plăcută cu telecomanda pe burtă. Doar asta înseamnă sărbătoare la omenire. Iisus s-a răstignit, noi sărbătorim şi mâncăm! Pace ție cititorule!