De ce? Cred că e întrebarea pe care ne-o adresăm cel mai des, cu sau fără rost, pentru a afla un adevăr, sau poate doar pentru a enerva pe interlocutor, pentru a clarifica, sau doar de dragul conversației.
Mă întreb și eu niște de ce-uri!
1. De ce nu mi-am respectat planul și nu m-am dus înapoi la Cluj când am zis că merg? Mda... am revenit de curând în patria mamă pentru a merge la schi. Și am fost și am reușit performanța de a pica. M-am lovit (nu grav) la genunchiul stâng și acum sunt imobilizată la pat pentru câteva zile. E crunt. E mult mai obositor să stai decât să faci ceva. Internetul are limite, filmele la fel, conversațiile cu prietenii se mai sfârșesc și ele, conflictele se iscă din cauza oboselii de nefăcut nimic și nu-ți poți dori decât ca tu să te faci bine și să poți umbla.
Apreciem lucrurile doar atunci când nu le mai avem. Nu mi-am apreciat calitatea mânușilor de piele până când nu mi-am pierdut una în taxi. Nu am apreciat calitatea unui album de artă până nu am căzut de pe scaun din cauza lui în încercarea de a-l așeza la loc de cinste în bibliotecă. Nu mi-am apreciat picioarele până nu le-am văzut accidentate (ba o căzătură în șanț astă vară, ba o entorsă la glezna dreaptă acum vreo 6 ani, ba o căzătură în lac în timp ce patinam în copilărie...)
Sfidăm destinul, ne sfidăm propriile planuri, ne sfidăm pe noi. Pierdem obiecte, ne pierdem cu firea, pierdem persoane dragi, pierdem... de multe ori însă le regăsim întâmplător (un cercel în covor, o șosetă în șifonierul bunicii, o agrafă în părul pisicii... evident doar lucruri mărunte). Adevăratele pierderi nu le mai putem avea/găsi. Mi-e frică să pierd, deși am fost crescută ca fiind o pierzătoare. Nu sunt o luzără, dar am învățat să pierd și să nu plâng sau sufăr. Știu că întotdeauna există alții mai buni decât mine și nu am de ce să-i invidiez. Nu am ambiții distrugătoare, nu trec peste cadavre în realizarea scopului. Pur și simplu visez și îmi doresc. Mă ghidează vorbele lui Coelho "Când îți dorești ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru realizarea visului tău".
2. De ce-ul din punctul 2 are legătură cu ce scriam mai sus legat de a pierde. Da... de ce nu am eu un prieten/iubit/amant/concubin... cu alte cuvinte.. un mascul care să-mi încurce viața? De ce? Pentru că.. mi-e frică și pentru că nu-mi doresc. De ce mi-e frică? Simplu. Mi-e frică să nu-mi pierd un prieten. Mi-e frică de un eșec într-o relație. Mi-e frică să rup o prietenie cu cineva doar pentru că nu suntem compatibili ca și iubiți. Pe de altă parte... nici nu-mi doresc. Dacă mi-aș dori, s-ar aplica teoria lui Coelho instantaneu. Așadar.. dragi visători și potențiali iubiți... înțelegeți de unde răceala mea ca ființă, dar în același timp căldura mea ca și partener de discuții. Nu vreau să vă pierd, nu vreau un eșec.
Iubirea ori te pălește, ori nu e iubire.
Apreciem lucrurile doar atunci când nu le mai avem. Nu mi-am apreciat calitatea mânușilor de piele până când nu mi-am pierdut una în taxi. Nu am apreciat calitatea unui album de artă până nu am căzut de pe scaun din cauza lui în încercarea de a-l așeza la loc de cinste în bibliotecă. Nu mi-am apreciat picioarele până nu le-am văzut accidentate (ba o căzătură în șanț astă vară, ba o entorsă la glezna dreaptă acum vreo 6 ani, ba o căzătură în lac în timp ce patinam în copilărie...)
Sfidăm destinul, ne sfidăm propriile planuri, ne sfidăm pe noi. Pierdem obiecte, ne pierdem cu firea, pierdem persoane dragi, pierdem... de multe ori însă le regăsim întâmplător (un cercel în covor, o șosetă în șifonierul bunicii, o agrafă în părul pisicii... evident doar lucruri mărunte). Adevăratele pierderi nu le mai putem avea/găsi. Mi-e frică să pierd, deși am fost crescută ca fiind o pierzătoare. Nu sunt o luzără, dar am învățat să pierd și să nu plâng sau sufăr. Știu că întotdeauna există alții mai buni decât mine și nu am de ce să-i invidiez. Nu am ambiții distrugătoare, nu trec peste cadavre în realizarea scopului. Pur și simplu visez și îmi doresc. Mă ghidează vorbele lui Coelho "Când îți dorești ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru realizarea visului tău".
2. De ce-ul din punctul 2 are legătură cu ce scriam mai sus legat de a pierde. Da... de ce nu am eu un prieten/iubit/amant/concubin... cu alte cuvinte.. un mascul care să-mi încurce viața? De ce? Pentru că.. mi-e frică și pentru că nu-mi doresc. De ce mi-e frică? Simplu. Mi-e frică să nu-mi pierd un prieten. Mi-e frică de un eșec într-o relație. Mi-e frică să rup o prietenie cu cineva doar pentru că nu suntem compatibili ca și iubiți. Pe de altă parte... nici nu-mi doresc. Dacă mi-aș dori, s-ar aplica teoria lui Coelho instantaneu. Așadar.. dragi visători și potențiali iubiți... înțelegeți de unde răceala mea ca ființă, dar în același timp căldura mea ca și partener de discuții. Nu vreau să vă pierd, nu vreau un eșec.
Iubirea ori te pălește, ori nu e iubire.