Te iubesc!

Se făcea că săptămâna asta mi-am făcut timp și pentru mine și prieteni (mai mult decât de obicei). Am petrecut luni, miercuri, joi și sâmbătă - luni și sâmbătă mai cu seamă. O săptămână activă social, plină de evenimente marcante, bună dispoziție, dans, mâncare bună, râsete, zgomot și pozitivism! Toate astea pentru că am intrat în semnul Săgetătorului și mă simt "acasă"... planetele sunt alineate frumos în Săgetător, emană energie pozitivă, prosperitate și voie bună! Așteptam de mult clipa asta...

Ei bine, spuneam că săptămâna asta am avut ceva mai mult timp pentru prieteni. Nu pentru toți... pentru câțiva cu care n-am vorbit mai demult. Există prieteni și prieteni... oameni și șoareci. Dar atâta timp cât eu le spun prieteni, sunt prieteni... și am puțini, chiar dacă sunt mulți. Revin... mă opresc asupra prietenului meu... unul dintre prietenii mei. Discutăm chestiuni de interes general, după care decid că-mi pot permite să-l întreb părerea lui despre blog. Și-mi spune așa: "Sincer... mă așteptam mai mult... poți mai mult... mai profund... "(Eu una mă așteptam la răspunsul asta - calitatea e unul dintre principiile lui de baza ... tot ce spui trebuie să fie spus și receptat într-un mod intens)! A simțit că m-a dezamăgit cu răspunsul asta... însa adevărul e că mi-a făcut un bine (și nu e singurul...)! Mi-a criticat că scriu doar pentru prieteni, doar pentru cei care mă cunosc și m-a sfătuit să-mi lărgesc orizonturile... să scriu și pentru cei care nu mă cunosc...

Morala discuției a fost: Nu contează ce spui, contează cum o spui!

Nu contează ce spui, contează cum o spui! - pentru cei care nu mă cunosc, dar și pentru prieteni!

Dacă tot am ajuns aici m-am gândit că ar fi bine să mă opresc asupra celebrului "te iubesc". Ce înseamnă te iubesc? Nu știu... oprește pe cineva pe stradă și întreabă ce înseamnă cele două cuvinte... O explicație dex-ologică nu mă încălzește, atâta timp cât cuvântul e golit de sens. Cu vântul... cuvântul (scriam eu prin cls a 7a la olimpiadă la română - unica olimpiadă, un eveniment nefericit, dar marcant) trebuie să transmită ceva... dar ceva-ul asta e vid, de cele mai multe ori!

Te iubesc, prințesă!
Te iubesc, pui!
Te iubesc, iepuraș!
Te iubesc, îngeraș!
Te iube!
Te iubi!
Te iub!
Te quiero, te amo, aichiteru, je t'aime, i love you, jeg elsker deg, miluji tě

Am auzit variantele astea... le-am "iubit" pe propria piele... Cuvântul are multe variante! Cred că printre preferatele mele rămâne "00" (aia cu te uiti la ceas si la 00 te iubește, la 59 se gândește la tine și la 01 te înșeală).

Nu sunt împotriva celor două cuvinte, însă frecvența cu care e spus te face uneori să crezi că în spatele cuvintelor nu este nimic... pure cuvinte, pură minciună și pură falsitate! Spun te iubesc (doar nu mă doare tastatura, nu mă dor nici buzele, nu am nici remușcări) însă ce simt e conform cuvintelor? Cuvintele nu mint?

De ce spunem te iubesc? Dar mai cu seamă de ce spunem atât de des te iubesc? De ce nu e de ajuns să ne exprimăm prin gesturi, priviri și zâmbete? Iubirea din te iubesc se simte, nu se spune!
Îmi place să mă joc cu te iubescul... e ca și cum te-ai juca cu focul...Joacă-te până te arzi...joacă-te până iubești!