Totalul afișărilor de pagină

joi, 11 noiembrie 2010

Miercuri, 10.11.10

Cred că nu am nevoie decât de un cuvânt : GROAZNIC! Iar asta descrie ziua mea de miercuri, 10 noiembrie 2010! Giuf, dacă mă întrebi ce notă i-aș da zilei de miercuri, ar fi aceeași cu nota dată de tine zilei de vineri – 2 DOI!

1. 1. După cum știți, miercurea e ziua mea cu ghinion, ziua pe care aș vrea s-o elimin, ziua care m-aș bucura să nu mai existe.

2. 2. Ziua cu numărul 10 nu e norocoasă… asta chiar dacă m-am născut în data de 10.12! De pe acum mă gândesc: nici 10 decembrie nu va fi mai bună deoarece (tipic norocului meu din ultimii 3 ani) voi avea un examen de ziua mea, apoi voi fi obosită, voi dormi vreo 3 ore, o să răspund la telefoane (2 - mama și tata), o să spun la toată lumea că e minunat la 20 ani și o să scriu o mulțime de „mulțumesc mult de mesaj”. Doar asta înseamnă să fie ziua ta! Își mai aduc aminte uitații de tine, te simți bine că te bagă lumea în seamă măcar o dată pe an și totul se termina mai repede decât ți-ai dori!

Ziua de 10 noiembrie 2010 începe cu noaptea-n cap. Somn relativ bun, același vis (sunt acasă și mă plimb pe străzile Clujului după care mă apucă panica fiindcă realizez că am curs de fonetică a doua zi și mi-e imposibil să ajung înapoi în Norvegia), apoi un curs drăguț de gramatică cu cel mai drăguț și tânăr prof care dă note mari și care predă impecabil!

După unicul curs de miercuri mă întorc acasă, făcând o escală la REMA, prăvălia de colț de stradă (un fel de Profi, Plus etc). Îmi scap ghiozdanul din mână în timp ce stau la coadă să plătesc (dar se presupune că sunt încă adormită chiar dacă e aproape ora 11).

Ajung acasă… și surprizăăă.. N-AM NET! Asta pune capac la toate! Să n-ai net!!! Înțeleg în România să am probleme la ROMTELECOM, înțeleg UPC-u că mai au câte o pană de curent, dar norvegienii??? Ăștia ce bai au??

Văd că nu merge mașinăria, că nu am net și mă apuc de butonat. Șiiii… distrug tot! Spulber până și ultima speranță de a avea net miercurea! Toată treaba asta durează vreo 20 min.

Decid să mă las păgubașă și merg de pun niște haine la spălat, mă uit pe ceas să văd când să merg după ele și merg până la Agata să văd dacă ea are net. Agata lipsește din peisaj. Mă întorc cu coada între picioare în camera mea și mă pun la somn (nici măcar nu mănânc de necaz). De visat vă dați seama că am visat că am net!! Aveam net, eram fericită, îmi citeam mailurile de pe grupul de norvegiană (care își merită timpul întotdeauna), apoi mailurile de pe șefi de an (chiar dacă am fost înlocuită, mai am o ultimă speranță la o informație înaintea altora), apoi vedeam o mulțime de mailuri de pe facebook și dădeam fuguța să văd care ce a comentat, cine ce a mai postat, mai ascultam o melodioară, mai un like, mai un comment, mai un mesaj la Ana și uite așa mă fericeam eu cu netul!

Mă trezesc speriată la 13:30, merg după haine și ciocănesc la ușa Agatei. Mă milogesc să mă lase să văd ce bai am cu netu! Buunnn.. n-am succes. Încearcă și Marta să mă ajute, dar… în zadar! Nu e dat să am net! Destinul… astrele… constelația Jupiter-Uranus stau cu spatele la mine azi!

Între timp se face ora 16:00.. decid să mă apuc de învățat. Da credeți că am putut?? Numai cu gândul la net am stat! Vai de viața mea… asta e o dependență curată! Nu pot învăța dacă nu-mi verific mailu, facebooku și nu-mi citesc horoscopul!

Încep totuși să citesc la norvegiană. Citesc 3 rânduri și-mi pătez hârtiile cu suc de portocale! Mă ridic să curăț. Mă așez la loc, îmi dau seama că nu m-am spălat pe mâni! Merg să mă spăl pe mâini. Revin la birou! Mai încerc să conectez netu. Nu merge… reiau lectura! Mi se face sete. Beau apă. Vreau ceva cald. Merg sa-mi fac un ceai! Mă întorc și îmi dau seama că vreau să scriu pe blog! Pe Blogg?? Care Blog?? Blogul acela de pe net, nu? Daaa.. desigur! Și uite așa deschid o pagină de word și încep redactarea!

Îmi amintesc că trebuie la ora 20:00 să merg la Breisas la o seara de jocuri, dulciuri și voie bună. Aici a fost bine, nu m-a sâcâit ghinionul, dar nici nu m-a lăsat în pace. Am pierdut la ceva joc de cărți olandez, am pierdut și la twister (adică am ieșit prima). Și văzând că nu e nici o șansă să mă afirm cu norocul meu, m-am așezat frumos pe canapea și am sorbit vreo 4 ceaiuri de lămâie, am câștigat locul 2 la un concurs de cultură generală, am socializat cu oamenii pe acolo și m-am întors acasă. Spre surprinderea mea teafără și nevătămată.

Acum… toată isteria asta cu netul își are rădăcini ascunse. Norvegienii au parolat netul, urmează ca mâine, 11 noiembrie 2010 să merg la facultate să-mi rezolv conexiunea și noile setări. Orice ar fi, e nejustificată schimbarea asta. Cel puțin nu din punctul meu de vedere!

Azi, 11.11.10 am poposit la facultate să-mi rezolv netul. Am mers la niște specialiști norvegieni, dar se pare că hp-ul meu nu răspunde pozitiv unor noi setări de sistem, de aceea s-a făcut o excepție pentru mine – fără parole și alte cele în camera de cămin! Genial, nu!?? Încă n-am ajuns acasă să văd care e rezultatul… sper însă că nu m-am entuziasmat degeaba!

4 comentarii:

  1. Bine v-am regasit !
    Ei hai,nu-i dracu asa negru,ca sa te consolez ti-as spune ca si eu dau teza de ziua ta si invat de ziua mea pentru o alta
    Si din nou eterna intrebare "Exista viata dupe net??"

    RăspundețiȘtergere
  2. Giuf, o teza amarata acolo... si daca e la romana, tot nu merita sa te stresezi! urla geniul din tine...:))!
    Si viata dupa net.... nu pot raspunde! :) dar..."exista viata dupa facebook??"

    RăspundețiȘtergere
  3. Pt mine ziua aia de miercuri a fost o zi super reusita! :) Mai ales seara ...

    RăspundețiȘtergere
  4. Am aflat ca ziua aia de fapt n-a fost asa de rausita pe cat credeam...:(

    RăspundețiȘtergere