Odată eram copii și ne jucam pe străzi. Acum ne dăm oameni mari și scuipăm străzile. Ne scuipăm amintirea unor seri în care alergam desculți, a unor jocuri numai de noi înțelese, a unor alfabete create pentru a ne păstra secretele mai bine tăinuite.
Visam să mă fac vânzătoare. Mi se părea cea mai fascinantă meserie - ești amabil cu oamenii, cunoști oameni, primești recompensă pentru tot ce dăruiești cu drag, ai posibilitatea de-a număra banii, poți fi satisfăcut că ai făcut un bine. Apoi visam să mă fac florăreasă - și fiecare buchet pe care-l făceam, fiecare panglică pe care o încrețeam cu o foarfecă nefolositoare, mă făcea să mă simt fericită pentru că dăruiesc fericire, dăruiesc ceva ce știu c-o să descrețească frunți încruntate, o să împace (împece dacă-i din Jibou) certuri matrimoniale și-o să aducă un zâmbet timid pentru primele întâlniri stânjenitoare.
Visam să mă fac vânzătoare. Mi se părea cea mai fascinantă meserie - ești amabil cu oamenii, cunoști oameni, primești recompensă pentru tot ce dăruiești cu drag, ai posibilitatea de-a număra banii, poți fi satisfăcut că ai făcut un bine. Apoi visam să mă fac florăreasă - și fiecare buchet pe care-l făceam, fiecare panglică pe care o încrețeam cu o foarfecă nefolositoare, mă făcea să mă simt fericită pentru că dăruiesc fericire, dăruiesc ceva ce știu c-o să descrețească frunți încruntate, o să împace (împece dacă-i din Jibou) certuri matrimoniale și-o să aducă un zâmbet timid pentru primele întâlniri stânjenitoare.
N-am avut idealuri mărețe, căutam doar comunicare, liniște, fericire și dăruire. Vroiam să fiu vânzătoarea ideală. Și azi am ajuns să vând, să mă vând ocazional - fără recompensă demnă de munca depusă.
Totu-i negoț. Și deși mă vedeam o vânzătoare de zarzavaturi la o tejghea, azi vând legume patrupedelor.
A vinde vise pare o treabă ușoară. La fel de ușoară - ar crede unii - cum e să vinzi medicamente, să scrii pe cutie 1-1-1 sau 6X1/zi.
Cu fiecare ieșire din globu-mi plathian ajung să sfârșesc răpusă la pat de viruși ucigători de concentrare, manipulatori de energie și greoi. Cu alte cuvinte, să răcesc. Și în felul acesta ajung, dacă nu lunar, o dată la 3 luni, în vizită la farmacia de medicamente, la vânzătoarea de medicamente care se simte nevoită să-mi prescrie de fiecare dată cum să iau Fervex și Septolete. De parcă n-aș ști. Dapoi ea, biata, își face meseria, că 5 ani la facultate asta a învățat. De fiecare dată când intru într-un magazin de medicamente mă întreb la ce bun 5 ani de școlire superioară ca să vinzi medicamente? Doar pe fiecare medicament scrie cum tre să-l iei, dacă ești mai grav sunt oameni cu doctorat adică doctori care-ți zic ce să iei șamd.
Îmi tot propun de-o vreme să ajung la librăria de cărți (și obiecte bisericești) să văd care-i hramu și spiritu p-acolo. Dar trec ignorată și prefer să intru într-o consignație de haine sau într-o piață alimentară de alimente.
Și tot cred că atunci când o să fiu mare o să vând ceva. Posibil din casă ca să-mi plătesc facturile. Cert e că n-am să renunț la visul de vânzător.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu