Totalul afișărilor de pagină

duminică, 5 iunie 2011

Derută

Când știm că trebuie să facem ceva? Când știm ce e bine și ce e rău? Când știm că a sosit momentul unei despărțiri? Chiar știm?

Am de multe ori impresia că nu știu nimic despre nimic. Nu știu cum să vorbesc cu oamenii, cum să-i ascult, cum să-i las să-mi vorbească. Nu știu de ce sunt cine am ajuns să fiu... și mai mult de atât nu știu cum am ajuns aici.

Mi se pune adesea întrebarea: "Ruxandra, ce faci? Noi ce facem?" Iar eu mă blochez, mă eschivez și nu răspund. O întorc pe toate fețele numai să nu fiu nevoită să vorbesc. Prefer să scriu. Hai.. îți trimit un mail haotic și poate ma faci tu să înțeleg ceea ce eu nu sunt capabilă. Și chiar nu mă înțeleg, nu-mi înțeleg stările. De ce simt ce simt?

Săptămâna care a trecut a fost culminată de două atacuri de panică - grave. Asta nici n-ar fi atât de rău, însă am reușit să-mi răsfir starea negativă în jurul meu și am iscat mai multe furtuni decât mi-aș fi închipuit vreodată. Colac peste pupăză monștri din creierul meu erup spre sfârșitul săptămânii și are loc cea mai puternică erupție vulcanică interioară din ultimii 20 ani.

Sunt întoarsă pe dos. Ca și cum aș purta un tricou cu eticheta pe dinafară, cu niște cusături de proastă calitate la vedere, invers proporțională cu lumea și realitatea. Tu zici da, la mine e automat nu. Te-a deprimat un film trist, pe mine m-a bucurat deprimarea ta. Te-a mulțumit un succes personal, mie mi-e indiferent. Ai trecut printr-o stare de extaz, pe mine mă lasă rece. Te consumi inutil pentru o banalitate, atunci eu sunt cea mai liniștită. Am ajuns să port un război cu mine. Asta n-ar fi ceva absurd. Am ajuns să port un război cu toți din jur - involuntar. Tocmai de asta am decis că e cazul să mă retrag. Risc să pierd totul, dar nu mai contează. E ca și cum ai renunța pe ultima sută de metri ... doar asta fac eu întotdeauna. Renunț... sunt lonely and cold! Aceeași eu .... mereu în lumea mea, cu picioarele pe pământul meu, cu capul în norii mei, cu dualitatea cunoscută de toți, cu optimismul exagerat și atacurile de panică nejustificate, cu toate paradoxurile mele neechitabile.

Da ... Nu ... Poate!

18 comentarii:

  1. Şi dacă ştii că asta eşti tu, asta şi nu alta, noi, ceilalţi, ce ar trebui să facem? Pe pământul tău nu poţi fi decât tu şi despre norii tăi...ce să mai vorbim? Apropo...a fost furtună la tine?

    RăspundețiȘtergere
  2. Furtună în paradis e de câteva zile încoace. Altfel, norii mă sfidează și mă ocolesc mai mereu!

    RăspundețiȘtergere
  3. În Paradis nu sunt furtuni...încă nu ştii atâta lucru? Confunzi cu...paharul cu apă...:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce inspirație matinală! Așa o fi atunci: furtună într-o cană cu ceai! :P

    RăspundețiȘtergere
  5. Se cunoaște că cine scrie cu diacritice are inspirație oricând...

    RăspundețiȘtergere
  6. "Se cunoaste ca cine..." stie ce este SEXUL nu scrie despre el! Scriu doar cei ce vor neaparat sa i-o puna cineva! Mai multa decenta ...Chiar trebuie sa stie toata lumea ca duci lipsa...?! Pe mine ma faci sa ma orientezi spre alte genuri...

    RăspundețiȘtergere
  7. Anonim dragă. Se cunoaște că provii dintr-o familie care te pleznea după ceafă dacă te auzea spunând cuvinte gen penis sau sex. Așa că e de înțeles să ceri decență. Cum vezi acasă așa faci în lume. Dar totuși, să vii cu formule gen: „cine știe ce e sexul nu scrie despre el”?... Apăi dă-o-ncolo de treabă, măi Anonim. De unde le iei pe astea? Ai o carte cu vorbe de duh care nu au noimă? E de la editura For All, așa-i? Tipic...

    Musai că părinții tăi erau maeștri în ale sexului, de-aia nu ți-au vorbit nimic de domeniul ăsta. Și la ce commenturi savuroase lași (ne-ai descrețit frunțile tuturor celor din echipa tehnică a Ruxandrei), musai că și tu te încumeți să ajungi un maestru sexual.

    Cât despre Ruxandra, să fim realiști... Crezi că are nevoie de un blog să îi fie pusă? Eu cred că îi e suficient că nu îi ies oasele prin piele...

    Ți-aș spune și de ce pudibonderia exagerată dă în prostie și în limitare, dar vezi tu... cine știe, nu scrie.

    RăspundețiȘtergere
  8. Felicitari "echipei tehnice' a Ruxandrei! Ati reusit s-o puneti pe linie moarta! Imi inchipuiam ca nu ea scrisese prostiile alea de pe blog!
    Poate nu sunt chiar prostii, dar "viitor" cu ele nu are! Poate doar sa ramana fata batrana!!!
    Ruxandra, nu te lua dupa toti "cap patrati" ...sunt smekeri si stiu ei ce stiu...Maturizeaza-te si lasa scrisu' pe blog...daca vrei sa fi micuta Jane Austin! Memoriile ...pe mai tarziu! Nu da tot din casa1 Altfel...sorry!

    RăspundețiȘtergere
  9. Pai lipsă, nelipsă eu n-am zis nimic despre sex in postarea asta.

    Ei... și dacă te iei de zecele la sex, e de la comparată - ca să clarificăm și dilema asta.

    Având în vederea linia moartă pe care am fost pusă, te rog, insist chiar, să nu-ți mai pierzi vremea citind ceva ce nu te ajută la nimic. Și iarăși spun, legat de maturizat - toate la timpul lor. Lăsați copiii să-și trăiască copilăria, ăștia ce duc lipsă s-o ducă în continuare și să mergem mai departe oripilările publicului pudic!

    Ce tot aveți măi cu casa mea? Dau și eu de unde pot. Dacă suflet n-am să mi-l dau pe ăla... Ia scrie și tu pe blog, ai curajul să te exprimi (nu anonim) și apoi mai vedem unde ne e clonțul! Altfel... sorry și ție! Bagă scriere, lasă critica. Asta-i pentru cei avizați.

    RăspundețiȘtergere
  10. creka aveti un gust amar de pula in gura toti:)))looooooserilor.la munca nu la literatura ieftina

    RăspundețiȘtergere
  11. la mine e încă dulce... s-o fi spălat cu dove

    RăspundețiȘtergere
  12. Sunt spitale, sunt pastile sunt specialisti care ne pot ajuta...de ce nu incerci? ce ai de pierdut?

    RăspundețiȘtergere
  13. Draga mea,am citit cateva dintre postarile tale de pe blog si ...desi am ezitat la un moment dat sa-ti las un comment uite ca pana la urma am facut-o . Inteleg ca una dintre pasiunule tale e aceea de a scrie dar totusi ..incearca atunci cand o faci sa fii mai originala . Nu scrie 7 neologisme sau cuvinte complicate pentru a descrie un lucru simplu ... sau nu fura idei ale unor scriitori vechi antici si dedemult doar pentru a parea interesanta. .Inteleg ca ai vrea sa devii un Eminescu contemporan dar ...nu vreau sa te descurajez :) Felicitari pentru postarile tale,vad ca ai 3 admiratori deja :d Incearca totusi sa fii mai simplista ... conteaza ! Cat despre faptul ca traiesti o drama interioara ( cel putin asta am dedus eu din felu in care scrii)... ce sa spun ? pacat si te compatimesc profund... la o varsta atat de frageda,e prea devreme.Si ca un sfat... nu te inchide in tine,traieste ! Numai bine !

    RăspundețiȘtergere
  14. Ce sa faci... nu tuturor ne iese ce ne propunem. Ce sa mai lungim atâta... Simplu, fără neologisme și citate ale unor scriitori vechi antici și dedemult, te sfătuiesc să nu mai citești ce scriu că poate te închizi și tu și riști să te deprimi.

    Nu e concurs. Nu scriu pentru tine, de exemplu. Sunt nevoită să repet că scriu pentru mine? Da știu, ai să-mi spui de ce nu scriu altundeva... pai ți-aș răspunde dar ar fi prea complicat și am o vârstă fragedă... e mare păcat să lungesc drama asta.

    Ia gazeta sporturilor sau revista Elle și răsfoiește-le! Trăiește altundeva, departe de blogul meu. Numa bine! :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Am uitat sa mentionez in commentul anterior faptu ca am dat intamplator de blogul tau .Incearca sa-ti gasesti si tu un/o prieten/a caruia sa-i povesteti de deceptiile tale.Blogu` e facut nu doar sa iti exprimi nemultumirea,frustrarile si dramele,banuiesc .Ai si tu o parte carismatica in tine,sunt convinsa de asta. :).In ceea ce ma priveste,incerc sa-mi aleg cu grija scriitorii si alt gen de carti,nu doar cele cu tenta pornografica ! Sper si imi doresc sa nu te fi ofticat prea tare .E o opinie strict personala :). Si da ... am sa traiesc departe de blogul tau infect . Si ca sa nu vorbesti singura, te anunt ca nu mai revin cu un alt comentariu . E pierdere de vreme,sorry !

    RăspundețiȘtergere
  16. Noroc cu anonimatul ăsta... Te scapă de orice identitate și caracter. Putem face greșeli gramaticale, ortografice și de punctuație, putem bălări fără să ne asumăm răspunderea. Putem ataca fără nici un fel de armă (materială sau literară - lipsă), dar putem împușca cu gloanțe oarbe. Și dup-aia să ne mai credem și inteligenți și moderni. Putem să fim proști și ignoranți fără să ne arate cineva cu degetul pe stradă. Putem să fim un nimeni.
    Asta-i într-adevăr o dramă. Una interioară care se exteriorizează.

    RăspundețiȘtergere
  17. Cine naiba e Jane Austin?!!!Sa fie cea care te-a marcat atat de profund incat ai ajuns sa consideri sexul un subiect tabu?Sa fie actrita fabuloasa din filmele porno care mimeaza felatia si te aduce la extaz cu performanta ei teatrala?
    Cine este Jane Austin???Aceasta este,domnilor,marea intrebare!Jane Austin scrie?A scris?Va scrie?Eu am auzit de Jane Austen.Foarte tare tipa.Nu stiu cine este Jane Austin.Ce-i drept,eu prefer sexul,nu filmele porno.Mie imi place sa simt,nu sa imi imaginez cum ar fi sa simt.
    PS:Ruxandra are prieteni reali!Nu stiu ce sa spun despre tine,in schimb.Poate ar trebui sa stii ca sexul este la fel de esential ca apa.Nu stiu sub ce forma l-ai cunoscut tu,daca l-ai cunoscut sau daca ai nimerit IN ce trebuia!!!In plus,mai trebuie sa faci si altceva pe langa plasarea lui Denis in Vaginica.Am uitat!Tu nu citesti despre sex,nu practici sexul...iti place doar sa ii vezi pe altii facand sex.Stai linistit,nu esti un pervers bolnav.Neaaah,chiar deloc.
    PS2:Cartile alea multe pe care le-ai citit sunt scrise de Jane Austin????:))

    RăspundețiȘtergere