Criticilor mei

Întâi de toate am un blog nou pe wordpress. Dar nu v-aș sfâtui să citiți chiar tot că e mult și nu e pentru muritorii de rând sau râcâitori. Acolo nu scriu fantasme ca și aici, ci mă axez pe literatură, critică, comentarii - chestii mai științifice. Adresa e asta: http://ruxandradumitrescu.wordpress.com/ și o găsiți și-n dreapta sus, acolo unde e și adresa cu capetele în nori. Lectură ușoară, dar nerecomandată tuturor, cel puțin nu pentru moment.

Mi-a fost musai să mă focusez puțin să scriu ceva că deja începeam să devin de-adevăratelea Derutată de la cealaltă postare.

Ei bine, am fost făcută cu ou și cu oțet că scriu literatură de proastă calitate (eu nu scriu literatură). Apoi că vreau să devin un Eminescu contemporan (nu vreau nici asta că nu scriu versuri), apoi că sunt imatură (pe asta o recunosc), că nu sunt femeie (hai, poate merge și asta) și câte și mai câte. Dar, mi le asum, ce-aș putea face. Lumea e plină de băgători de seamă, îi acceptăm și pe ei că altfel ar fi totul mult prea monoton.

Trec peste introducerea asta negativă și deprimantă și sar la lucruri puțin mai simpliste, cu un limbaj la fel de simplist (că mi s-a reproșat că folosesc sinonime complicate și citez scriitori vechi antici și de demult - asta-i citat de la criticul meu în viață). Na, păi pe cine deranjează ce scriu eu aici, să nu citească. Nu sunt ca o carte băgată pe gât de profii de română la liceu ca să ne luăm bacul.

Fiindcă sunt receptivă la critici și păreri, m-am gândit să-mi schimb puțin modul de exprimare - și anume să scriu direct ce mă doare. Mă doare în cot de păreri neavizate. Ehh.. mi-a ieșit? Simplu, fără sinonime și complicații. :)