Sunt cu un picior în licenţă, cu celălalt în demenţă. Sau ... sunt cu un picior în studenție, cu celălalt în "câmpul muncii" - în ticiuială (domniţă profesoară nu mă fac prea curând că numai cu licenţa risc să predau la Cutca - nu c-aş avea ceva cu cutcanii sau curcanii - dar "mai bine prefer" să mai şed pe băncile facultăţii - deşi iar mă văd o Alice:
"But then, shall I never get any older than I am now? That'll be comfort, one way -- never to be an old woman -- but then -- always to have lessons to learn!"
Ş-apoi chiar aşa... să rămân Rucsică să învăţ toată viaţa?
Mi-am terminat licenţa. M-a terminat. (Dacă vreţi înlocuiţi terminat cu gătat că e mai gravă gătarea). Mi-a ieşit bine. Cel mai mult îmi place că mi-a plăcut ce-am făcut şi-am scris cu drag. Deşi... am muncit mult. Am comparat aurul norvegian cu cel românesc, Prâslea cu Askeladden, funcţii, figuri, abramburisme... şi m-am comparat şi pe mine cu Alice - că nu m-am răbdat. Şi-am motto pentru fiecare capitol câte un citat din Ţara Minunilor. Licenţă ruxistă.
Sunt puţintel stresată (puteţi zice fricălită că-s aproape paranoic de stresată - sunt p-acolo prin prăpastia aia din care n-a ieşit mezinu numa' după ce şi-a tăiat o bucată din coapsă şi i-a dat-o balaurului... cine vrea să mă balaurească?) şi pare-se că şi oamenii din familia mea sunt. De pildă, îl rog pe tata să-mi legalizeze copia după certificatul de naştere. O legalizează, vine la Cluj special pentru asta, se întâlneşte cu mine şi pleacă. Şi UITĂ. Dar uit şi eu, nu-i problemă. Şi constatăm amândoi că drumul a fost făr' de foloase. Noroc cu vecinii. Săru' mâna nenea vecinu!
Ba mai mult, o rog pe mama să-mi cumpere o PASTă de dinţi că n-am timp să umblu la cumpărături vreo câteva zile... şi ce-mi trimite ea??? PASTile de ţânţari. Las, mama lu' Alice, că bun e şi Raidu pentru dantură.
Oare ... plăcerea de-a face ceva... merită efortul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu