Păpuşi de porţelan

Întotdeauna am avut prietene înalte, frumoase şi brunete. Mereu am fost copilul în gaşcă. Şi cu toate astea mi se spunea “aia mică şi rea”. N-am fost eu niciodată o oamă rea, în schimb împungătoare şi iscoditoare da. Iar când am decis să devin un om bun, delăsător cu cei din jur, diplomat şi încrezător, a început lumea să mă calce în picioare şi să calce peste mine. Să mă doboare şi parţial să mă domine. Păi dacă să fii un om bun înseamnă să te domine toţi… mă scuzaţi, şi permiteţi-mi să vă terorizez cum o făceam în liceu. Problema cea mare e că nu vreau să redevin ce-am fost, căci sunt mulţumită cu mine. Oare?  

Era o vreme în viaţa mea când eram foarte rece, îmi făceam greu prieteni, iar de masculi nu mai vorbesc… pe lângă faptul că nu se uitau după mine că eram aia mică, copiliţa, nici nu îndrăzneau să vorbească cu mine, pentru că eu aveam bunul obicei de a tăia avântul oricui. Când am început să devin disponibilă şi abordabilă, tot n-a fost coadă… pentru că tot nu devenisem înaltă şi brunetă. Dar, să zicem, că au fost nişte papagali care au pus botul şi-o pisică ce n-a mai încercat să-i mănânce. Iar când pisica s-a domesticit, credeţi voi că papagalii s-au mulţumit cu atât? Nici pomeneală. Atunci a început războiul. Cu cartea pe burtă sau cu burta pe carte? Cu papagalul pe pisică sau cu pisica pe papagal? Dar războaiele nu durează căci pisica mereu cedează.

Ştiţi care e problema cu oamenii ăştia ca şi mine? Că nu avem curaj. Nu avem curaj să cerem, să spunem, să ne impunem. Nu avem curaj să riscăm, să decidem, să jucăm dur şi tranşant. Nu avem curaj să ne răsculăm împotriva nedreptăţilor, nu ştim pune piciorul în prag, nu ştim să luptăm pentru ce ne dorim. Slab… oameni slabi … femei slabe … sex slab. Bărbaţii şi sexul slab. Invidiez oamenii hotărâţi, luptători, siguri pe ei, dornici, cu-o ţintă fixă şi-un scop bine definit. Apreciez ambiţia, voinţa şi motivaţia tuturor în afară de mine. Consider o femeie, cea care are bustul mare, e înaltă şi are atitudine; ştie să se impună. Nu mă consider femeie. Sunt copilul-femeie, sunt, în cel mai bun şi poetic mod, o femeie cu cap de trandafiri. Definiţi femeie cu cap de trandafiri! Miroase frumos? Gândeşte frumos? Arată frumos? Ce sunt trandafirii? Cine sunt femeile? Cine sunt eu în imensul paradis brunet, hotărât şi seducător?

Ce înseamnă să fii o femeie frumoasă? Nu ştiu pentru voi, dar pentru mine toate femeile sunt frumoase. Şi parcă-mi place să văd mai puţine păpuşi din porţelan şi mai multe defecte deranjante. Căci căutând dincolo de defecte, descopăr un mic amănunt care mă captivează şi mă atrage. Îmi pare rău că nu sunt bărbat, pentru că rolul de femeie nu mi se potriveşte.

Viaţa asta nu mi-a prea ieşit …