Totalul afișărilor de pagină

luni, 24 iunie 2013

Fușereală atemporală

Am vrut să țip. Dar nu mi-am găsit nici gura, nici glasul. Și atunci am scris. Și m-am trezit și moralizată. Că de, sunt răsfățată. Nervoasă fiind, văzând însă că se împute treaba, am trecut într-o stare de mult pierdută - o fușereală agresivă, indiferentă și ușor de digerat de mine. Greu de tolerat însă pentru alții. De parcă ar și conta...

Am obosit. Două săptămâni de sesiune și am obosit. Am căzut în lehamite și nevoie acută de somn - pentru simplu fapt că vreau să mă pierd în vise controlate și în gânduri neconstrânse, unde pot să fiu cine vreau, pot să fiu cu cine vreau, pot.

De ceva vreme trăiesc în atemporalitate. Încă mai am timpul, deși l-am pierdut ca și noțiune. Altfel, mă iau după când e lumină și când e întuneric.
Mi-am scos ceasul din priză, mi-am oprit alarmele, mi-am setat greșit și aleatoriu ceasul de la mașina de scris, iar ceasul care face zgomot l-am pus undeva unde nu-l găsesc și nici nu-l pot auzi. Iar celalalt ceas nu e tras.
Întrebat fiind un om de ce poartă ceas la mână, răspunde: Ceasul îl port pentru voi, eu trăiesc în afara timpului. 

Îmi fușeresc prezentul. Și mă contrez cu toată lumea. Și mă simt bine că am nervi s-o fac pe dura indiferentă. Degaj energie negativă, îmi dau ochii peste cap la orice nu-mi convine, mă plâng de orice și ce? Parcă mie nu mi-ar fi permis să iau un ton greșit.  

De curiozitate a dat pagina și a citit mai departe. Și a descoperit că sunt o minciună. O fantasmă, o fântână secată, fără simțire.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu