Istoria nebuniei

De ce aș vrea să-mi cumpăr căști LALA Band?

Probabil din același motiv pentru care mi-aș lua niște șosete cu degete, un parfum cu aromă de muște, o plasă de țânțari sau un șal verde de spânzurat în gratiile de la balcon. 

O nervozitate covârșitoare mă cuprinde de fiecare dată când sunt nevoită să fac un lucru de două ori. Cel mai grav? Atunci când îl și fac bine, dar nu-i răsplătit. Acum, ce să zic... Se pare c-a fost nevoie să încep o nouă facultate - ca să mă vadă mama balerină - pentru a ajunge în situația de a-mi exersa abilitatea de-a ridica picioarele în tavan, de-a face podul cu o mai mare grație sau de a mă prelinge în ritmuri de tango mai ceva ca un taur în călduri. Firește, vorbim despre facultatea de balet, cum ar crede alții. Desigur, nu și sufletul meu - pătat de sângele evreilor, de invidia armatei roșii sau de nebunia cogitoului cartezian de de care a dat dovadă Hitler - crede asta. Și deși port un război rece cu febra, cu voința și dorința, tind să cred că o revoluție de Jos Comunismul se va isca mâine când, la naiba... toate pânzele vor fi sus. 

De bună seamă oamenii se întreabă de ce mă complic scriind. De aceeași seamă nu mă chinui să răspund, deși simplu ar fi fost să declar că am o primă restanță din viața mea. La istorie, firește. Știți de ce? Pentru că tot ce nu se face la timp ajunge să se răzbune într-o zi. De pildă, îmi amintesc cum sfidam ora de istorie în liceu, cum eram neimpresionată de barbariile războaielor și cum dădeam vina pe biserică pentru toate ălea rele. Asta pentru că mă pasiona doar istoria Angliei și mă oripilam cu se luptau protestanții cu catolicii ca niște berbeci afoni. Frustrant, aș zice. Frustrant, mi-ar zice. 

Și am ajuns în ziua în care, din maturitate sau nu, din nevoie sau disperare am atins punctumul nebuniei, al istoriei nebuniei. Că asta a fost. O părere subiectivă, firește. Se bat ca orbii pentru ceva ce vor, obțin parțial și pierd în contraatac. Asta a fost nebunia de la 1914 încoace. Ce mă doare, e că oamenii se ocupă cu dileme existențiale puțintel superficiale. 

Ce e istoria? Un vis obsedant, fugitiv și repetitiv. Avem nevoie? Da, zice-se, pentru a nu mai repeta greșeli din trecut. Ce cred eu? Eu cred că... 

Vorbim despre asta mâine, promit.