Campionilor ruediști, cu drag!

Știți, nu știți, aflați acum: alături de hermanitele și hermanoșii BAILArtiști am ajuns campioni naționali la Rueda. 

Ce-i rueda? O salsa pe cerc cu multă fericire. O stare de bine. O oportunitate să ții o cupă în mână. O șansă reală de a te împrieteni cu multă lume. Și, evident, o ocazie prin care să-ți demonstrezi că poți să ajungi acolo unde-ți dorești, dacă îți dorești cu adevărat. #paulocohelisme

Pentru că am blog și pentru că par o tipă deșteaptă (cum ar zice Bădic), țin să fac o mulțumire colectivă dar și nominală. Am cuvintele la mine. Sper că nu sunt siropoasă. Și mai sper că reușesc să le am în forma corectă: din inimă -> pe hârtie. 

1. Mulțumesc Caro și Cotiso pentru încrederea acordată, pentru șansa de a participa în trupa de semi-pro, pentru frumoasa familie pe care ați creat-o și pentru că mi-ați dat șansa să-mi reînviez talentul ca o pasăre phoenix. Din cenușa dansului sportiv pe podiumul triumfător al ruedei. Vă apreciez enorm! 

2. Dianei, cu mult drag! Ești o fetiță incredibilă, talentată, sensibilă, caldă și calmă. Din prima clipă ți-am apreciat feminitatea și liniștea. Îți mulțumesc pentru tot ce ne-ai învățat, pentru calmul tău care depășește orice limită, pentru munca depusă și pentru răbdarea de a desena atââââtea modele de rochii! 

3. Copilului minune al familiei BAILArte, Beny, îi mulțumesc pentru implicare și pentru frumoasele idei creative și proaspete. Știi că te apreciez, da? Ești un dansator foarte bun, extrem de talentat și dedicat muncii pe care o depui; un model de ambiție și talent, o bombă de energie și perseverență (și perverserență). Mi-aș da jos pălăria, dar n-o am. În schimb am "un diplomă" de livrat! 

4. Le mulțumesc fetelor pentru că sunt niște ființe extraordinar de pozitive și drăguțe. Taloșenie, ești o bomboană creață plină cu glume, o bulă de fericire, o hermanită genială! Cum s-ar zice, suntem niște sore de A-uri! Dana, ești o tipă awsome și atentă, căreia nu-i scapă nicio poză de pe facebook netăguită. La mulți ani, încă o dată! Eu mă bucur că ne-ai făcut campioni de ziua ta. Aș vrea să fie ziua ta în fiecare zi! Georgi, ești strașnică și mi-ești dragă! (pe bum ridicăm mâna când fac ei Loredana, da?). Dora, ești o dansatoare foarte buna, ai o energie incredibilă și mi-a plăcut munca alături de tine. Tura viitoare nu mai pun pensula în ruj, promit! Sandra, să nu-l uiți pe Sculă Bob când te repatriezi. Nu uita că el ne-a făcut campioane! Ești o mujeră tare! Și mai lasă-ți părul creț că ți se stă! :P

5. Iubitorilor de pisici. Claudio, ești o felină iubitoare de feline, ai o senzualitate aparte, ești deosebită și sper să-ți treacă răceala cât de repede! Bădic sau motanul blând zgârie rău când e stresat, mulțumesc că m-ai ținut bine în poze, ești un mascul tare, dar tot îmi pare rău de motanul tău castrat! 

6. Masculilor feroci. Florian, ai fost un partener de încredere, ne-am distrat pe cinste, m-ai acrobațit de fiecare dată când ai avut ocazia, ești un "gherl(e)an" de care-s mândră. Vlad, îți mulțumesc pentru fiecare notificare de faruri arse la NRD. Le-am schimbat pe toate și mi-am și umflat roțile! Ești un strașnic! Radu, of că nu pot să scriu cum e figura noastră, știi tu, aia de gâdilat pisica sub barba! :P Merci că m-ai dansat frumos! Robert, ești un calm și-un liniștit cum rar mi-e dat să văd. Cu toate astea, ești un bun dansator și m-am bucurat să dansez cu tine; acum mai puțin, la aniversare mai mult. Te apreciez mult de tot! Mariane, alcoolul oferit umbrește calitățile tale de dansator, însă tu știi că ești bun! Merci c-ai fost alături de noi! Ț (românesc), eu nu-mi spăl rufile în public! Ești beton! Maxim! 

Nu știu voi, însă eu m-am simțit incredibil. Mi-a plăcut munca asta colectivă, mi-au plăcut certurile minore, mi-a plăcut de noi și de evoluția noastră. Toți îmi sunteți foarte dragi și mă bucur că am putut lucra împreună, că ne-am făcut părinții BAILArtiști mândri de noi, că ne-am autodepășit și-am petrecut timp frumos împreună. 

Iertare, fetelor, pentru samba aia nenorocită. :D A fost o tortură plăcută și productivă! 

Din sufletul meu Ruxist, vă mulțumesc! 

Despre porcușorii isterici ai zilelor noastre

Când porcușorii isterici grohăie agresiv trebuie să stai deoparte.
Când porcușorii isterici te atacă trebuie să reacționezi.
Când porcușorii isterici persistă în stare de irascibilitate ar fi indicat să le sugerezi o detensionare.
Când porcușorii nu sunt isterici e ceva greșit cu ei. Or fi bolnavi. 

Când porcușorii sunt tăcuți înseamnă c-au mâncat bine și-și fac siesta. Dar asta nu-i împiedică să monitorizeze mișcările din jur și să pună la cale un plan de atac la persoană sau la alți porcușori.
Când porcușorii se îndrăgostesc îți iau o purcicuță pe care o alintă pisi. 

Când n-avem niciun porcușor în jur înseamnă că suntem singuri, acasă, în pat. Altfel, toată existența ne e populată de porcușori mai mult sau mai puțin isterici, mai mult sau mai puțini cărnoși și îndopați cu furaje.

Când vezi un porcușor isteric dă-l de pământ ca pe un porculeț plin cu bani. Ia-i banii cumpără-ți acadele și bomboane și apoi plimbă-te în fața altor porcușori să le faci în ciudă că ei n-au. Și atunci vei putea vedea un porcușor ambițios. 

Nu știu cum ar fi viata fără porcușori isterici. Probabil mereu ar fi prea cald sau prea frig afară, chit că geamul e deschis/închis, după caz. 

Pentru că toți suntem niște porcușori și scrofițe isterice, spun să nu îi desconsiderăm pe alții și să ne uităm, întâi de toate, în cotețul nostru plin de rahat.

Sursa foto

Că ne place să ne plângem de luxul demnitarilor

Astăzi rămân tot în sfera relațiilor internaționale. Narez niște frustrări nepersonale. Evident, comentarii adiacente.

Că tot ne place să ne plângem de cât de mulți bani cheltuie demnitarii noștri pe deplasări în avioane private (vezi Klaus Iohannis care a plecat la Bruxelles și comentariul acid de pe facebook al lui Mindruță) în loc de un loc la geam într-un wizz suprapopulat de oameni cu sacoșe de rafie și mame cu copii care plâng tot zborul, că tot ne place să ne plângem de faptul că aceiași demnitari circulă cu mașini blindate și luxoase, iată că, un coleg de-al meu, proaspăt întors din Erasmus, așadar cu o viziune net superioară a noastră, celor care am putrezit și ne-am împuțit tot pe băncile Babeșului de pe Avram Iancu, vine cu o propunere incredibilă, la care noi nici nu ne-am fi gândit, poate pentru că am fi gândit înainte s-o spunem. Propunerea: bogații din MAE să nu mai aibă Mercedesuri, le-ar ajunge un Audi. Acolo, în viziunea lui de economist, s-ar economisi destui de mulți bani și-ar ajuta, crede el, ca banii publici să nu mai fie irosiți, fie și într-un mic procentaj. 

Stimate coleg, dacă l-ați fi ascultat pe stimabilul domn profesor înainte să vă căscați gura ați fi înțeles afinitățile demnitarilor pentru lux și nevoia de a fi în siguranță în timp ce își mișcă fizicul de la o ședință la alta, de la o Cameră la un Palat. Ba mai mult, soluția ta se dovedește a fi cât de poate de nicicumă. Înțeleg nevoia de-a reduce luxul, dar de la Mercedes la Audi chiar nu-i o scădere considerabilă. Aș fi înțeles, probabil nici n-aș fi luat în derâdere o propunere conform căreia tu ai fi sugerat un schimb de automobile de la Mercedes la Renault, sau hai, Skoda. Acolo aș fi sesizat diferența. Deși, uite la Băse, dar probabil nu te uitai la TV când încă era președinte, el circula cu o Dacie. 

Din zicerile înțelepte de pe Avram Iancu de vizavi de cimitir, în viitor. 

Milă africană

Știți care e diferența între ambasada din Sofia și cea din Londra?
MOBILA.

Mă simt nevoită să repet că încă trăiesc, dar nu mai am traume. Am doar un regret. Că acum doi ani, când eram o eternă bolnavă închipuită și sufeream la corasoane în fiecare lună, n-am făcut eu un pas inteligent să mă reapuc de dansat. Nu-i bai. M-am deșteptat la cap în 2014 și bine am făcut. 

Ce mai fac? O ard prin cluburi elitiste de rueda și de relații internaționale la Babeș. Îi studiez în profunzime mintea criminală a lui Breivik, mă ocup de migrație, de muslimi teroriști și de multiculturalism. Dansez nocturn cu drag și spor în speranța că munca mea va fi folosibilă și se va ajunge la rezultate frumoase. (Vorbesc la singular, deși suntem o mână de talente muncitoare). 

Mă curentez (țin la curent) cu noutățile, atât cu cele mondene cât și cu cele cu adevărat valoroase. Începe să mi se facă destul de milă de africani. Motivele: diplomații români au prea mare valoare să meargă în ambasadele din Africa pe motiv că-i rușinos și, o dată ce-ai ajuns în fundul Africii, nu mai ai drumu șlefuit cu diamante către Washington sau Berlin. Ba mai mult, riscurile sunt atât de mari încât nu merită să-și miște fizicul din vila protocolară din capitală pentru o vilă cu aer condiționat manual în sărăcia continentului sub-european. Al doilea motiv, ăsta fiind pe bune, mi-e al naibii de milă de imigranții ăștia care se urcă în vase dubioase, dau bani unor traficanți, se lasă biciuiți și umiliți pentru o speranță minusculă la o viață mai bună în Europa. Și se îmbarcă ei fain frumos și, la fel ca cei de pe Titanic, ajung pe fundul mării, de data asta de vină nefiind un iceberg, ci o mână de traficanți avizi de-a câștiga de pe urma unor nenorociți pe care nu-i distingi în întunericul nopții: nici din cauza culorii, nici din cauza mizeriei în care trăiesc. 

Ce e revoltător: sunt africani, ce contează c-au murit 800. E la ordinea zilei. Presa nu vuiește pe tema asta. Vuiesc ONG-urile, UN-ul și comunitățile emigrante din Europa. Și se mai sesizează din oficiu și înalții Europei. Dacă toată scufundarea asta ar fi fost cu cetățeni americani, știrile și dezbaterile televizate ar fi eclipsat, cu siguranță, moartea mamei OZ. 

Atât. Că mi-e prea milă să gândesc mai mult. 

Lene. Și politică contemporană românească

"Câteodată, îmi doresc să fiu neștiutoare! Îmi doresc să nu mai învăț nimic niciodată. Să fiu o leneșă adevărată, să am o carte de muncă pe care să scrie: Leneșă profesionistă. Să am un phd în lene, dar să-mi fie lene să-l scriu. Și de lene, să-l plagiez ca un premier adevărat! Dar să nu fiu trasă la răspundere. Ș-apoi, tot de lene, să fur lenea altora care ar valora vreo 10 milioane de euro. Și mi-ar plăcea să am o prietenă Bică și-o familie de cocoși alături astfel încât să răspundă ei pentru lenea mea. Pentru că eu, de lene, n-aș ști ce afaceri leneșe a făcut cocoșu cât timp eu, găina, îmi plângeam lenea la Paris cu Bicuța. 

Tot din lene se nasc ideile mele leneșe. Din lene vreau să lenevesc. Din lene vreau să putrezesc."


Mi-am scris lenea în timpul sesiunii. Atunci când Udrea era proaspătă la TV cu veștile ei surprinzătoare, când noaptea și ziua de împleteau în încercarea de a mă face pe mine deșteaptă, când Cocoșii încă nu erau reținuți de poliție, Băsescu încă nu ieșise să-i dea papucii public Elenei, iar eu nu luasem cele mai mari note din sesiune din viața mea extraterestră de studentă într-a 11-a sesiune.

Acum nu mai mi-e lene de lene. Acum mi-e bine! Acum mă bucur că nu sunt atât de leneșă pe cum mi-aș dori să fiu când am de muncă. Acum, când sunt liberă de contract - și implicit în vacanță - vreau să-mi cruț lenea și să devin productivă. Evident, când mă îngrop în hârtii mi-aș dori să mă îngrop în plapumă, când am de citit aș vrea să-mi fie stricați ochelarii, să am migrene sau să trebuiască să dau la sapă. Când am de scris un eseu aș vrea să fiu Șuiu să-l scriu în 3 ore ș-apoi să mă pot bucura de viața asta - chit că el nu se bucură așa cum mă bucur eu pentru că acolo la el în Suedia nu-i timp de lene ca la #Ardial.

Am observat că mă mai plâng și eu ca tot omu leneș. Dapoi, cine nu se plânge nu-i om. Cine nu-și dorește să aibă ce n-are, ăla o fi din ceva sectă superioară celei Zenesciene. Dară doamne ajută tuturor ălora care nu știu să se mai și plângă.

Și doamne ajută-i Elenei! Pe cuvânt că mi-e milă de ea. Ce-i drept, dacă a furat, să plătească. Da mie mi-e lene să cred că e așa frăierucă.