Totalul afișărilor de pagină

duminică, 12 ianuarie 2014

Vreme de îmboldat notițele

Printre picuri ideologici și geopolitici, printre șiroaie de biți pierduți și recuperați, printre rânduri și gânduri fac un efort și-mi anunț existența. Prezența nu s-a mai făcut de mult, dar cu toate acestea ideile n-au ezitat să mi se plimbe în jurul unicului neuron imaginar. 

Pentru o bună bucată de timp m-am lipsit de virtualitate, pc și sănătate. Acum mă lipsesc de prezențe inutile și obositoare. E din nou o lună idioată cu i , e criză identitară, e somn furat, e vreme de îngroșat cuvintele cu culori țipătoare, de făcut conspecte și de sperat că totul se va termina cu un șir glorios de laude aduse creierului potento-obosit, aflat la a 9-a încercare alături de egoul ruxist. Că doar ce poate fi mai frumos decât o lume colorată și îmboldată și o licărire de succes undeva într-un viitor posibil apropiat? 

Mi-a fost dor de cuvinte, de cuvintele mele care mă definesc.

Am evitat să-mi fac vreo retrospectivă a anului impar cu iz de șarpe care tocmai s-a încheiat. Și-am evitat și să-mi mai propun Bridget Jones-isme. Știu că la un moment dat am realizat că anul ăsta o să-mi repar interfonul și o să deletez greșiții care s-au mai scurs prin agendă. A da, am să spun NU. 

Azi mai scurt pentru că e liniște și fără traume. Nicio suferință amoroasă, nicio frustrare isepistă. Liniște. Și un mediu propice pentru învățare. Mă rog, mai puțin când pisi de deasupra nu umblă cu tocuri în casă și nu se iubește agresiv cu un el în miezul nopții. 

Uneori mă întreb: De ce-am fost cum am fost? De ce sunt cum sunt? De ce am ajuns cine sunt? Cine voi fi? Cu cine? 

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu