Om - neom - supraom!

Oare de ce am nevoie? De un om care să mă sufoce sau de unu care să mă ignore? De siropeală excesivă sau de vorbe dure? De alinturi iubitoare sau animaliere? De atenţie maximă la detalii sau de nepăsare? De-un egoist în pat sau de-un egoist cu normă întreagă? Dulce sau sărat? Cald sau rece? Om sau neom? Chiar cer atât de mult? Ce-ar fi să fii echilibrat, la fel ca voinţa mea. Crezi că merge oricum? Nu ne jucăm cu oricum-ul, ori cum altfel vrei să evoluezi? Vrei să evoluăm?

Niciodată nu e bine nicicum. Nicicând n-a fost mai rău ca acum. Era o vreme când îmi doream haos fizic şi ordine spirituală. S-a întors. Mi s-a inversat dorinţa. Fizicul e de-o ordine liniară, spiritul e pierdut în neant. Ori spiritul şi carnalul merg mână în mână. Şi de-ar fi să luăm şi dragostea în considerare, ei bine, nici un bărbat nu merită, nici măcar de dragul lui, să te vâri în complicaţii plictisitoare şi nici să-ţi ratezi viaţa pentru el. Ne complicăm şi ne complăcem. Şi de-om ajunge să ne justificăm pasiunea în exterior, asta are să ne fie sfârşitul. Şi când vom face lucruri din obligaţie, are să ne mănânce banalul. Iar când va interveni monotonia, are să-şi facă loc punctul… contrapunctul.

De-ar fi să mă îndrăgostesc de ceva, ar fi de-un creion. De-ar fi să fiu un instrument aş fi o ascuţitoare. De-ar fi să fiu un personaj aș fi Minerva înțeleapta. De-ar fi să fiu un animal, m-aş transforma într-un şoarece de bibliotecă. De-ar fi să mor de tânără, cenuşă mi-ar plăcea s-ajung. De-ar fi să iubesc cu adevărat, m-aş da de trei ori peste cap şi-aş face-o într-o manieră feerică. Ca personaj de basm mă văd un Prâslea, mă iniţiază probele, mă cresc loviturile, mă înalţă eşecurile. Ca om sunt supraom. Azi. Iar mâine mă transform în neom. Supraom-om-neom. Şi hai de ne-om angaja într-o camaraderie spirituală, şi-om discuta despre … puncte, contrapuncte, curcubeie, papagali şi modernism. Hai de-om dansa în ringul limbajului.